Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Când va fi anunțat numele noului selecționer al României! FRF încă negociază cu doi antrenori

Bianca Dumitru

Actualizat 28/12/2021 la 18:26 GMT+2

România a rămas fără selecționer la finalul lunii noiembrie, când i s-a încheiat contractul lui Mirel Rădoi cu Federația Română de Fotbal. Răzvan Burleanu nu a anunțat încă cine îi va lua locul la cârma echipei naționale, un anunț urmând a fi făcut în primele zile ale anului 2022.

România

Credit imagine: Getty Images

Echipa națională a României nu mai are selecționer de la finalul lunii noiembrie, când i s-a încheiat contractul lui Mirel Rădoi, cel care nu a mai vrut să-și prelungească înțelegerea cu Federația Română de Fotbal, arătându-se dezamăgit de ratarea calificării la barajul pentru Campionatul Mondial din 2022.
În ultimele săptămâni, reprezentanții FRF au discutat cu mai mulți antrenori pe care i-ar fi dorit în locul lui Rădoi. Oficialii forului au fost refuzați atât de Gheorghe Hagi și Răzvan Lucescu, cât și de Dan Petrescu, iar Adrian Mutu este mare favorit să preia echipa națională.
"Briliantul" este liber de contract și nu ar avea niciun motiv să refuze, mai ales că se află în relații apropiate cu oficialii de la Casa Fotbalului din perioada în care a pregătit echipa națională de tineret.
Răzvan Burleanu a încercat să aducă un antrenor mai consacrat, dar s-a lovit, pe rând, de refuzuri, în timp ce varianta Adi Mutu a fost mereu una de rezervă, acum aceasta devenind cea mai probabilă.

Când va fi anunțat noul selecționer al României

Anunțul oficial privind numirea noului selecționer era așteptat înainte de Crăciun, însă FRF nu a luat deocamdată nicio decizie, existând încă 2 antrenori cu care reprezentanții forului își doresc să discute. Potrivit unei surse din cadrul Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu va semna cu noul selecționer în primele zile din 2022.
"Mai sunt doi antrenori cu care mai au de discutat, apoi se vor decide. Știu că toată lumea zice că Mutu e ca și pus, dar vă spun că nu este așa. Apoi, la începutul anului viitor, pe 3 sau 4 ianuarie va avea loc un Comitet Executiv de Urgență al FRF pentru mandatul pe care Burleanu trebuie să-i aibă ca să semneze cu noul selecționer", a declarat o sursă din cadrul FRF, potrivit Digi Sport.
Cel mai probabil, echipa națională va începe în 2022 un nou capitol sub comanda unui nou fără experiență, care nu a demonstrat deocamdată aproape nimic în cariera de tehnician, dar care are un nume imens și o carieră de fotbalist fantastică în spate, ceea ce echilibrează serios balanța.
Obiectivul noului selecționer va fi calificarea la turneul final al Campionatului European din 2024, unul deloc imposibil. La turneul final din Germania se vor califica primele două clasate din grupele preliminarii, dar și 3 echipe provenite din Liga Națiunilor, acolo unde prima reprezentativă are o grupă accesibilă.
Citește și:

Programul României în Liga Naţiunilor 2021/22

4 iunie 2022:
  • Finlanda - Bosnia și Herțegovina, ora 19:00
  • Muntenegru - ROMÂNIA, ora 21:45
7 iunie 2022:
  • Bosnia și Herțegovina - ROMÂNIA, ora 21:45
  • Finlanda - Muntenegru, ora 21:45
11 iunie 2022:
  • Muntenegru - Bosnia și Herțegovina, ora 16:00
  • ROMÂNIA - Finlanda, ora 21:45
14 iunie 2022:
  • Bosnia și Herțegovina - Finlanda, ora 21:45
  • ROMÂNIA - Muntenegru, ora 21:45
23 septembrie 2022:
  • Bosnia și Herțegovina - Muntenegru, ora 21:45
  • Finlanda - ROMÂNIA, ora 21:45
26 septembrie 2022:
  • Muntenegru - Finlanda, ora 21:45
  • ROMÂNIA - Bosnia și Herțegovina, ora 21:45
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo