Marea problemă în viziunea tehnicianului e reprezentată de faptul că o serie de fotbalişti de bază ai tricolorilor evoluează mult prea puţin la echipele de club. În perspectiva barajului cu Islanda, din martie, acest lucru poate fi decisiv, deşi Rădoi şi-a exprimat optimismul că lucrurile se pot schimba în bine. În acest moment, Tătăruşanu, Benzar, Tudor Băluţă, Ianis Hagi şi Răzvan Marin sunt rezerve de lux la formaţiile de club şi sunt departe de nivelul fizic ideal.
"E o problemă că fotbaliştii noştri din Vest nu joacă. E un handicap în perspectiva barajului cu Islanda, dar sunt convins că lucrurile se pot schimba. Oricum, am încredere că vom reuşi să îi aducem la un nivel optim înainte de baraj, aşa cum s-a întâmplat şi la Campionatul European U21", a spus Rădoi.

Ce spune Rădoi despre eventuala retragere a lui Budescu

Fotbal
Rădoi a anunțat convocările preliminare pentru dubla cu Germania și Armenia. Revenire după 2 ani
17/09/2021 LA 10:46
Un alt lucru pe care noul selecţioner trebuie să îl rezolve e legat de dorinţa unor fotbalişti de a nu mai veni la naţională, dezamăgiţi de cum au fost trataţi de Contra. Cel mai vocal dintre fotbalişti a fost Budescu, iar Rădoi a avut un discurs destul de categoric, considerând probabil că jucătorii trebuie să fie bărbaţi şi să accepte deciziile selecţionerului. Întrebat de demersul lui "Budi", antrneorul naţionalei a spus: "Vom avea discuţii cu toţi cei care au dat acele declaraţii. Vom vedea exact care sunt gândurile lor. Dacă ei chiar decid că nu mai doresc să vină la naţională, o pot face printr-o scrisoare în care să ne anunţe, pentru a nu ne confrunta cu o situaţie penibilă. Dar eu sunt convins că ei au fost şi sub influenţa celor două partide, cu Suedia şi Spania".
În privinţa salariului, Rădoi a explicat că nu suma de bani a fost decisivă în decizia de a antrena prima reprezentativă. Dimpotrivă, judecând după sumele câştigate ca fotbalist, salariul din prezent nu e deloc important, tehnicianul fiind mult mai interesat de căile prin care poate progresa în noua carieră. Din informaţiile apărute în media, Rădoi va primi 20.000 de euro pe lună de la FRF.
"Sunt foarte fericit de cât am acumulat în cariera de jucător. Pot să vă spun că sunt mulţumit şi cu suma primită la naţională, dar acest aspect nu a fost atât de important", a explicat tehnicianul, care a dezvăluit că relaţia cu Cosmin Contra, în locul căruia a venit la naţională, a rămas una bună: "Am discutat cu Cosmin Contra, aşa cum am făcut-o când conduceam cele două naţionale. Am vorbit despre ceea ce se întâmpla cu jucătorii de la U21, cum a văzut el prestaţia lor cu Spania".
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
"Avem probleme de concentrare, ambiție și de mentalitate!" Reacția LPF după declarațiile lui Rădoi
09/09/2021 LA 17:29
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
Macedonia de Nord - România 0-0 | 7 puncte în 7 zile. Naționala nu ia gol, dar este criticată
09/09/2021 LA 08:14