Carlo Ancelotti s-a înclinat în fața unui fost jucător de-ai săi de la Real Madrid! "Nu există altul ca el"

Selecționerul naționalei de fotbal a Braziliei, italianul Carlo Ancelotti, a declarat luni că jucătorul croat Luka Modric, pe care l-a antrenat la Real Madrid, rămâne unul dintre cei mai buni mijlocași din lume la cei 40 de ani ai săi, scrie EFE.

Carlo Ancelotti, Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Ancelotti a spus, în conferința de presă dinaintea meciului amical dintre Brazilia și Croația, ce va avea loc la Orlando (Florida), marți, că actualul jucător al lui AC Milan este un "profesionist deosebit și unic".
"Nu există un jucător ca Modric pe piața mondială. Este complet, este modern, unul dintre cei mai buni mijlocași pe care i-am antrenat vreodată", a spus tehnicianul, arătând că acesta poate juca și ca mijlocaș ofensiv și defensiv.
Ancelotti a menționat că nivelul ridicat de profesionalism al jucătorului croat și "pasiunea sa extraordinară" pentru fotbal i-au permis să continue să joace la 40 de ani "ca unul dintre cei mai buni mijlocași" din lume.
Atât Ancelotti, cât și Modric și-au încheiat perioada la Real Madrid la sfârșitul sezonului 2024/25. Ancelotti a preluat apoi selecționata Braziliei, în prima sa experiență ca antrenor al unei echipe naționale, iar Modric s-a îndreptat spre AC Milan după 13 sezoane la clubul madrilen.
Conform Agerpres, Croația a învins Columbia cu 2-1, vineri, într-un meci amical la Orlando, în timp ce Brazilia a pierdut cu același scor în fața Franței, la Boston.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo