Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cazul "Devis Mangia", comentat de președintele UEFA, Aleksander Ceferin! "E o problemă foarte serioasă"

Bianca Dumitru

Publicat 03/10/2022 la 18:38 GMT+3

Scandalul în care este implicat Devis Mangia, fostul antrenor al Universității Craiova, a fost comentat de președintele UEFA, Aleksander Ceferin. Oficialul forului european a spus că instituția pe care o reprezintă va ajuta la rezolvarea cazului.

2013, Devis Mangia, Italia U21, Ap/LaPresse

Credit imagine: LaPresse

Devis Mangia, fostul antrenor al Universității Craiova, se află în mijlocul unui scandal de proporții, după ce a fost suspendat din funcția de selecționer al Maltei, ca urmare a presupuselor acte de hărțuire sexuală a doi dintre jucătorii cu care a lucrat la lotul național.
Acest scandal a ajuns și în atenția președintelui UEFA, care a participat la începutul acestei săptămâni la o ședință la Roma. Întrebat despre cazul lui Mangia, Aleksander Ceferin a spus că a aflat despre acuzațiile care i se aduc antrenorului și că așteaptă rezultatele anchetei.
Oficialul forului european a adăugat că UEFA nu trebuie să fie considerată responsabilă de ceea ce s-a întâmplat, dar că instituția se va implica în rezolvarea cazului.
"Știu despre ce este vorba. Am discutat cu Federația din Malta în ultimele zile și am încredere că investigațiile sunt în desfășurare pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat.
Este o problemă foarte serioasă. Prefer să nu vorbesc fără să știu foarte bine faptele și rezultatul anchetei. Nu văd de ce UEFA ar trebui să își asume responsabilitatea. Cu siguranță, vom ajuta la rezolvarea cazului, dar cum am putea să știm ce s-a întâmplat?", a declarat Ceferin, potrivit Sport Face.
Citește și:

DEVIS MANGIA, SUSPENDAT DIN FUNCȚIA DE SELECȚIONER AL MALTEI

Devis Mangia a fost supendat săptămâna trecută din funcția de selecționer al Maltei, fără a se preciza exact motivul. Totuși, presa din insulă a scris că doi jucători au depus o plângere la Federație în care l-au acuzat pe antrenor de comportament sexual neadecvat și de aceea federalii au recurs la această decizie.
"Federația de Fotbal din Malta comunică faptul că Devis Mangia a fost suspendat temporar din postul de selecționer al primei reprezentative, în urma unui raport despre o presupusă încălcare a regulilor interne ale forului. Federația nu va oferi alte informații până când respectiva speță nu va fi lămurită", se arată în comunicatul publicat de maltezi.
Mangia a negat complet acuzațiile care i-au fost aduse și a amenințat cu acționarea în justiție a celor care au dezvoltat subiectul în spațiul public. Totuși, italianul a lăsat să se înțeleagă că așteaptă rezultatul anchetei Federației Malteze și că nu va mai oferi nicio reacție pe această temă până atunci.
Devis Mangia a ajuns pe banca Maltei în 2019, la câteva luni după ce a plecat de la Universitatea Craiova. În fotbalul italian nu a mai activat din 2016, ultima echipă pregătită de el fiind Ascoli.
Varese, Palermo, Bari, Spezia și naționala de tineret a Italiei sunt alte formații cu nume din CV-ul de antrenor al italianului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo