Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce a scris presa din Qatar despre transferul lui Florinel Coman la Al Duhail! "Clubul a plătit 5 milioane"

Bianca Dumitru

Publicat 14/04/2024 la 12:20 GMT+3

Florinel Coman este foarte aproape de despărțirea de FCSB, golgheterul SuperLigii fiind la un pas de transferul în Qatar, la Al Duhail, club cu care s-ar fi înțeles deja. Jurnaliștii qatarezi au comentat mutarea, notând că arabii i-ar fi achitat deja clauza de reziliere.

Florinel Coman, FCSB, sursa foto: facebook.com/FCSBOfficial

Credit imagine: facebook

Florinel Coman s-ar putea despărți în vara acestui an de FCSB, golgheterul din SuperLigă fiind dorit, printre altele, la Al Duhail, una dintre cele mai titrate echipe din istoria campionatului qatarez, cu 8 titluri în palmares.
Conducerea roș-albaștrilor a anunțat recent că fotbalistul se află în negocieri avansate cu viitorul său club, dorindu-și să plece din România la finalul actualei stagiuni. Robert Niță a dezvăluit că echipa cu care negociază Coman este Al Duhail, care îi oferă un salariu cum nu ar găsi nicăieri în Europa.
Florinel Coman ar fi tentat să accepte propunerea celor de la Al Duhail, care i-au oferit un salariu de două milioane de euro pe sezon și unde ar putea fi antrenat de Christophe Galtier, fostul tehnician al celor de la PSG.
După informațiile apărute în presa din România, jurnaliștii qatarezi au comentat și ei posibila mutare a golgheterului celor de la FCSB, anunțându-l pe român drept "primul transfer pentru sezon următor".
Citește și:

Ce a scris presa din Qatar despre transferul lui Florinel Coman

Jurnaliștii de la Al Raya au titrat: "Românul Coman se alătură lui Al Duhail. Primul transfer pentru sezonul următor", iar apoi au detaliat subiectul, precizând că clubul qatarez ar fi plătit deja clauza de reziliere a fotbalistului.
"Ultimele informații arată că Al Duhail l-a transferat pe românul Florinel Coman, extremă stânga în vârstă de 26 de ani, după ce a plătit către Steaua București (n.r. FCSB) clauza de reziliere în valoare de 5 milioane de euro.
Coman este așteptat să întărească lotul lui Al Duhail pentru sezonul următor, unul în care clubul va încerca să își revină după eșecurile din acest sezon, inclusiv ratarea titlului", au mai scris jurnaliștii din Qatar.
La rândul lor, cei de la publicația Al Arab au notat și ei că: "Florinel Coman a acceptat transferul la Al Duhail".
Până la o confirmare oficială a despărțirii de FCSB, Coman va juca în această seară, de la ora 21:00, în derby-ul cu CFR Cluj, meci contând pentru a patra etapă a play-off-ului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo