Hațegan a evoluat enorm de-a lungul timpului, ajungând în prezent să bată record după record. Arbitrul român a fost delegat la toate cele 6 partide din grupele Champions League din stagiunea curentă, performanță unică în istoria competiției supreme.
În același timp, Hațegan a devenit primul arbitru român care conduce de la centru 6 meciuri într-un singur sezon din Champions League.
Prestațiile promițătoare reușite de Hațegan l-au propulsat într-un top select, realizat de Federația Internațională pentru Statistica și Istoria Fotbalului (IFFHS). În ierarhia celor mai buni arbitri din lume, în anul 2020, românul ocupă locul 8, la egalitate cu nume răsunătoare precum Mike Dean, Cunyet Cakir și Clement Turpin.
Romanian Liga I
Ce l-a surprins pe Reghecampf în meciul cu Dinamo: "M-am gândit că se vor mobiliza"
ACUM 31 MINUTE
Cel mai bun arbitru al anului a fost desemnat Daniele Orsato, italianul care a condus de la centru inclusiv finala UEFA Champions League din sezonul precedent, câștigată de Bayern Munchen în fața lui PSG, scor 1-0. Podiumul este completat de Felix Brych și Bjorn Kuipers.

Hațegan, delegat la al 6-lea meci din actualul sezon de UEFA Champions League

În această seară, de la ora 22:00, Ovidiu Hațegan va conduce de la centru meciul dintre PSG și Basaksehir (din grupa H), decisiv în contextul calificării în optimile Champions League.
Brigada arădeanului va fi alcătuită din asistenții Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe și din al 4-lea oficial, Sebastian Colțescu.
Meciurile la care Ovidiu Hațegan a fost delegat în actualul sezon de UEFA Champions League:
  • Runda 1: Dinamo Kiev - Juventus 0-2
  • Runda 2: Atletico Madrid - Salzburg 3-2
  • Runda 3: Atalanta - Liverpool 0-5
  • Runda 4: Manchester United - Istanbul Basaksehir 4-1
  • Runda 5: Şahtior Doneţk - Real Madrid 2-0
  • Runda 6: PSG - Basaksehir (astăzi, ora 22:00)
Fotbal
Rezumatul partidei Crystal Palace - Brighton 1-1. Oaspeții au luptat până la ultima fază
ACUM 8 ORE
Romanian Liga I
Sorin Colceag, discurs dur după Craiova - Dinamo. "Du-te, tată, acasă dacă n-ai chef să muncești"
ACUM 8 ORE