Erling Haaland a fost urmărit cu mare atenție în ultimul an de marile echipe ale Europei. Chelsea și Manchester United au fost cele mai interesate de un transfer în această vară, dar Borussia Dortmund a rezistat tentației. Impresarul lui Haaland, Mino Raiola a anunțat că vrea un salariu fabulos pentru atacantul de 21 de ani și PSG este pregătită să pună la bătaie o sumă care să-l atragă în Franța. Perspectiva unui parteneriat cu Messi și Neymar este o altă perspectivă de care trebuie ținut cont.
Chiar dacă PSG e dispusă să plătească întreaga sumă primită de la Real Madrid pentru Mbappe pentru a-l aduce pe Haaland, Dortmund susține că nu se pune problema de așa ceva. Nemții l-au pierdut deja pe Jadon Sacho, ajuns la Manchester United și nu vrea să rămână fără golgheterul ei. Există însă o problemă. Norvegianul are o clauză în contractul cu gruparea germană prin care poate să plece pentru doar 75 de milioane în vara lui 2022. Asta complică mult discuțiile din acest final de mercato, iar Borussia are șansa unui profit mult mai mare dacă se decide să-l dea pe Haaland până pe 31 august.
"Ne vom mai confrunta cu acest zvon încă o zi și jumătate. Poziția noastră e clară, nu s-a schimbat și nu se va schimba. Nu vreau să fiu un papagal și să repet același lucru la nesfârșit", a spus Michael Zorc, directorul sportiv al lui Dortmund, pentru Kicker.
Cupa Mondială FIFA
Victoriile Argentinei de la Cupa Mondială, sărbătorite în fosta casă a lui Maradona
IERI LA 19:54

Termenul dat de Real Madrid lui PSG pentru transferul lui Mbappe, prelungit

Ofensiva Realului nu a arătat excelent sâmbătă seară, în Betis - Real Madrid 0-1, dar lucrurile se pot regla dacă Kylian Mbappe, marele vis al lui Florentino Perez, va sosi pe Bernabeu.
Spaniolii au venit cu o a doua ofertă, ultima, încă de joi: 170 de milioane + 10 milioane sub formă de bonus, în funcţie de randamentul atacantului. Azi L'Equipe anunţase că Real i-a transmis lui PSG că aşteaptă un răspuns la ofertă până duminică, probabil pentru a avea timp să se reorienteze către altă ţintă luni, în ultima zi de mercato. Marca anunţă însă că Perez le-a oferit celor din conducerea de pe Parc des Princes răgaz până luni, la ora 18:00, pentru a se decide dacă îl cedează sau nu pe Mbappe.
În contextul în care oferta aceasta nu va fi acceptată, Real va semna cu vârful în iarnă, din postura de jucător intrat în ultimele 6 luni de contract, urmând ca Kylian să ajungă în capitala Spaniei de sezonul viitor. Oficialii de pe Bernabeu sunt totuşi dispuşi la acest sacrificiu financiar acum pentru a îşi îndeplini obiectivele în actuala stagiune şi pentru a nu mai avea emoţii că Liverpool şi, în special City, ar putea intra pe fir. Ambele şi-au manifestat în ultima perioadă interesul pentru atacant, dar agentul lui le-a transmis că Mbappe ia în calcul să meargă doar la Real.
Cupa Mondială FIFA
Alertă în lotul Argentinei înainte de sferturile Cupei Mondiale! Un titular s-a accidentat
IERI LA 19:28
Cupa Mondială FIFA
Edi Iordănescu a dezvăluit cu cine ține la Mondial! Selecționerul l-a taxat pe Cristiano Ronaldo
IERI LA 10:21