Arbitrajul video a revoluționat fotbalul, iar majoritatea oamenilor implicați în fenomen consideră că noua tehnologie ajută sportul "rege". Există însă și situații ciudate generate de folosirea VAR-ului, în care arbitri sunt puși în mare dificultate în luarea deciziilor.
Așa s-a întâmplat și la partida dintre Aarhus și Brondby, una cu implicații majore în lupta pentru titlu din Danemarca. Oaspeții aveau nevoie de o victorie pentru a urca pe primul loc înaintea ultimei etape și au în ceput în forță, deschizând scorul prin Mikael Uhre încă din minutul 5.
În minutul 35 meciul a căpătat accente dramatice. Morten Frendrup a avut o intrare imprudentă asupra unui adversar și a primit al doilea cartonaș galben, fiind eliminat. Arbitrul a fost însă anunțat că înaintea fazei respective a fost un posibil henț al celor de la Brondby în propriul careu, astfel că centralul a mers la marginea terenului să revadă faza.
Premier League
Klopp e gata de un transfer genial! Ia de la o rivală un fotbalist de titlu, pe o sumă simbolică
ACUM 14 MINUTE
Acesta a considerat că a fost întradevăr henț și astfel a dictat penalty pentru Aarhus. Până aici nimic deosebit, doar că faultul lui Frendrup se petrecuse după hențul făcut de colegul său, deci acesta nu ar mai fi primit cartonaș dacă arbitrul ar fi dictat din prima penalty. Jucătorii lui Brondby au protestat, dar centralul a decis să-și păstreze ambele decizii.

Brondy, la un meci de titlu

Patrick Olsen a marcat din penalty-ul respectiv și la pauză s-a intrat cu scorul de 1-1. Cei de la Brondby vor uita repede faza ciudată din prima repriză, deoarece au reușit în final să se impună cu 2-1, prin golul marcat de același Mikael Uhre, în minutul 72.
Astfel, Brondby este lider în Danemarca cu o etapă înainte de final, având un punct peste Midtjylland. În ultima rundă, Brondby va juca pe teren propriu cu Nordsjaelland, iar o victorie ar garanta titlul de campioană.
Ar fi al 11-lea titlu din istorie celor de la Brondby, care nu au mai triumfat în Danemarca din sezonul 2004-2005.
Liga
Variantă surpriză pentru banca tehnică a Barcelonei! Cine e antrenorul pe care a pus ochii Laporta
ACUM 23 MINUTE
Fotbal
Kamil Bilinski, moment de blackout! L-a lovit în mod voit cu piciorul în cap pe portarul advers
ACUM O ORĂ