În era rețelelor de socializare, păcălelile de 1 aprilie au fost reprezentate de anumite farse sau glume, mai mult sau mai puțin reușite. În fotbal, cea mai reușită farsă a fost realizată înainte să existe Facebook sau Twitter. În 1999, un comedian pe nume Hape Kerkeling a reușit-o.
Comedianul german a intrat în pielea "antrenorului" din Lithuania, Albertas Klimawiszys, s-a deghizat cu mustață, și-a schimbat coafura, fuma trabuc și se pregătea să o "antreneze" pe Grazer AK înaintea unui derby în care echipa era obligată să câștige contra celor de la Sturm Graz.
"Îmi aduc aminte că mi-am spus din prima: e ciudat. De ce suntem chemați la antrenament la ora 12.00 în loc de ora 15.00 așa cum se întâmpla mereu" a povestit fundașul de atunci al lui GAK, Gregor Poetscher, pentru The Athletic. Zvonul s-a răspândit rapid că reputatul antrenor Klaus Augenthaler, fost câștigător al Mondialului din 1990 și o legendă a lui Bayern, și-a dat demisia.
Fotbal
Veste fantastică din Germania! Dietmar Hopp a făcut ca vaccinul anti COVID19 să fie gata mai devreme
01/04/2020 LA 07:32
"Eram toți șocați. Eram convinși cu Auge va rămâne mulți ani, că era determinat să o transforme pe GAK într-o echipă de top. Eram pe locul 3 în campionat iar el să plece chiar înainte de derby, cel mai important meci al sezonului, era bizar" mai spune Poetscher. Însă toată lumea a crezut deoarece Augenthaler a anunțat în fața jurnaliștilor că pleacă deoarece a primit o ofertă de la o echipă de top din Franța. Germanul era cunoscut ca un tip extrem de serios și nimeni nu a pus la îndoială decizia.

Au adus un antrenor nou. A rezistat un antrenament

Președintele de atunci al celor de la GAK, Peter Svetis, a anunțat imediat că are înlocuitor pentru Augenthaler: misteriosul Klimawiszys, cel care a pregătit-o înainte pe Ekrana Panevezys din Lituania. Klimawiszys a venit la prezentare cu soția lui, o superbă blondă. Conferința de presă a fost una extrem de ciudată. Întrebat care sunt șansele lui GAK în derby, Klimawiszys a răspuns: "Avem o vorbă în Lituania: după ce cocoșul e omorât, găina poate face pui în continuare. Asta e tot ce am de spus".
Klimawiszys a continuat să șocheze când a vorbit despre facilitățile bazei de antrenament: "Suntem obișnuiți să facem duș doar cu apă rece. Aici există și apă caldă și nu trebuie să folosești monezi pentru a-i da drumul, asta e bine" a spus el pentru ca apoi să încheie conferința intonând imnul Lituaniei! Soția lui a continuat intonând imnul Rusiei! Augenthaler abia s-a putut abține să nu izbucnească în râs - se uita în lateral, încercând să nu strice farsa.
La antrenament a fost și mai rău. "Erau exerciții pe care le faci când ești copil. Dar am făcut-o. Eram prea șocat de plecarea lui Auge ca să pun întrebări și credeam că nu am de ales decât să fac ce mi se cere. Toată lumea voia să joace așa că dacă noul antrenor ne cerea ceva, trebuia să o faci" își amintește Poetscher. Coechipierii săi își pierdeau însă răbdarea și s-au răzvrătit după ce noul antrenor le-a cerut să facă "antrenamentul cosmonautului": trebuiau să se țină de nasă și să se învârtă pe loc înainte să șuteze la poartă!
Klimawiszys n-a avut de ales și l-a trimis la vestiar pe Enrico Kulovitz și a urmat răzvrătirea completă: a devenit primul antrenor care pierde vestiarul în timpul primului antrenament. "Portarul nostru, Franz Almer, a spus tare: E suficient. Poți să mă pupi în fund. Și toți am plecat alături de el".
A fost momentul în care Kerkeling a dezvăluit farsa. Jucătorii au răsuflat ușurați, nu și presa care deja anunțase de plecarea lui Augenthaler. Austrian Press Agency (APA) publicase materialul și au fost furioși deoarece nu cu mult timp în urmă anunțaseră în mod eronat moartea unei persoane care era în viață. Farsa le distrugea total credibilitatea.
Cum de a fost însă Augenthaler, dintre toți oamenii din club, de acord cu farsa? "Sat1, postul TV al lui Kerkeling, i-au abordat pe cei de la Bayern Munchen, 1860 Munchen și Unteraching cu aceeași idee însă acestea au refuzat. Eu m-am gândit că ar fi o problemă doar dacă pierdem derby-ul pentru că jucătorii ar fi avut scuza pregătită, însă clubul a considerat că e o idee bună" a explicat Augenthaler. Farsa a devenit cunoscută în întreaga lume, crescându-i reputația clubului.
"În zilele noastre, o scurtă cautare pe Google și totul s-a terminat. Dar în 1999 toți au fost păcăliți" mai spune Augenthaler. Acesta a privit din vestiar antrenamentul condus de Kerkeling. După ce a trecut momentul de stupefacție, a ținut o ședință de antrenament serioasă. Nu au existat efecte negative: GAK a câștigat cu 1-0 derby-ul cu Sturm Graz.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Europa League
Leicester - Napoli 2-2, în meciul serii din EL. Rezultatele din Europa League și Conference League
16/09/2021 LA 21:01
Premier League
United a renunțat la Rice și pregătește transferul anului. Mutarea care o face cea mai bună din lume
ACUM 13 MINUTE