Este deja cunoscut faptul că fotbaliștii din cele mai puternice campionate câștigă foarte bine, însă nu toți investesc în mașini rapide și ceasuri scumpe. De fapt, mulți fotbaliști – atât public, cât și în mod privat – donează sume impresionante de bani în scopuri caritabile. Cel mai recent exemplu îl oferă starul lui Crystal Palace, Wilfried Zaha, care a câștigat un premiu pentru activitățile lui din acest domeniu.
Wilfried Zaha a primit premiul "Best of Africa Award" pentru actele lui caritabile. Atacantul lui Crystal Palace a hotărât să doneze 10% din salariul lunar unor organizații de caritate din țara lui natală, Coasta de Fildeș: "Am donat 10% din salariul meu de la primul pe care l-am luat pentru a-i ajuta pe cei de acasă care nu au nimic, sunt singuri și care au fost mai puțin norocoși. Ajut orfelinatul surorii mele și am grijă de ei. Oamenii de acolo au grijă de copii care nu beneficiază de o familie și acest mic ajutor pe care îl dau îmi aduce bucurie", a declarat Wilfried Zaha după ce a primit premiul cu pricina.
https://i.eurosport.com/2019/10/14/2695899.jpg
Premier League
Condiția pusă de Cristiano Ronaldo pentru a rămâne la Manchester United și sezonul viitor
ACUM 3 ORE

Cine sunt cei mai mărinimoși fotbaliști din lume

Wilfried Zaha nu este singurul jucător de fotbal care este implicat în astfel de acte de caritate. Juan Mata și Hector Bellerin sunt și ei printre cei care investesc pentru binefacere. Mijlocașul lui Manchester United, Juan Mata, a înființat asociația de caritate Common Goal”, prin care și-a propus să atragă mai mulți fotbaliști și antrenori care să le doneze acelora mai puțin norocoși. Asociația cu pricina a strâns peste 122 de jucători și antrenori care donează 1% din salariul lor lunar în scopuri caritabile.
De asemenea, și fundașul lui Arsenal, Hector Bellerin, este cunoscut pentru gesturile lui în acest sens. În iunie 2017, Bellerin a făcut o donație generoasă către aceia afectați de incendiul de la Grenfell Tower. Atunci, 72 de oameni au murit în apropierea stadionului Emirates. Bellerin a fost printre primii fotbaliști care au luat atitudine în acest caz. Mesut Ozil a făcut și el același lucru în 2014, după victoria Germaniei de la Campionatul Mondial. Ozil a donat la acea vreme aproximativ 270.000 de euro celor aflați în nevoie.

Mohamed Salah și Cristiano Ronaldo, donații impresionante

Mohamed Salah se află și el pe lista fotbaliștilor care ajută cu fiecare ocazie. Egipteanul a înființat o fundație prin care ajută lunat 450 de familii. Salah a donat în urmă cu câțiva ani sume impresionante în țara natală pentru a ajuta foști fotbaliști egipteni. Și în 2017 a donat atunci când Egipt a intrat în colaps financiar.
Cristiano Ronaldo este fără îndoială unul dintre cei mai generoși fotbaliști din lume și donează adesea sume impresionante. De fapt, el a fost desemnat cel mai generos sportiv din 2015 după ce a donat o serie de sume foarte mari. În 2013, el a fost introdus în echipa anului de UEFA, primind un bonus de 100,000 de euro, dar l-a donat imediat către Crucea Roșie. Un an mai târziu, Real Madrid a câștigat Champions League, iar în loc să încaseze bonusul de 500,000 de euro, l-a donat de îndată.
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
Cristiano Ronaldo, cu gândul la barajul de calificare la CM din Qatar! "Va fi o bătălie frumoasă"
14/01/2022 LA 17:44
Premier League
Zvonurile privind plecarea lui Ronaldo de la Manchester United, desființate! "Nu e stilul lui"
12/01/2022 LA 10:23