Cel mai inspirat antrenor din lume, anunț entuziasmant după ce și-a dus echipa în finala CM U20: "Un moment istoric"
Publicat 16/10/2025 la 10:57 GMT+3
Mohamed Ouahbi, selecționerul reprezentativei U20 a Marocului, poate primi premiul de cel mai inspirat antrenor din lume în acest an. Două decizii de excepție au contribuit decisiv la calificarea naționalei africane în finala Campionatului Mondial U20 din Chile. Antrenorul de 49 de ani e artizanul unei performanțe istorice, dar a declarat că echipa sa își dorește să meargă până la capăt.
Fotbalul - Povestea mea: Adrian Iencsi. Interviul integral va fi sâmbătă, de la 17.45 pe Eurosport 1
Sursa video: Eurosport
În noaptea de joi spre vineri s-au disputat cele două semifinale ale Campionatului Mondial U20, care se desfășoară în Chile, iar Maroc U20 și Argentina U20 au fost învingătoare. Naționala africană a trecut dramatic de Franța, la penalty-uri, după ce la finalul celor 120 de minute scorul a fost 1-1. Principalul artizan al acestui succes istoric a fost selecționerul Mohamed Ouahbi, care a dat dovadă de o inspirație rară.
Prima sa intervenție decisivă s-a produs în minutul 30, când arbitrul nu a dictat fault la o tragere de tricou a lui Laborgne asupra lui Lyar. Belgianul de pe banca marocanilor a folosit "cartonașul verde", experimentat de FIFA la această competiție, care le permite antrenorilor să ceară revizuirea fazelor de către centrali. După ce a văzut reluările, uruguayanul Gustavo Tejera și-a recunoscut greșeala și a dictat penalty pentru Maroc. Yassine Zabiri a șutat în bară, dar apoi mingea l-a lovit în spate pe portarul francez și a intrat în poartă.
Marocanii nu au reușit să-și mențină avantajul decât până în minutul 59, când Lucas Michal - atacantul lui AS Monaco - a restabilit egalitatea. Până la finalul primelor 90 de minute nu s-a mai marcat, iar tabela a rămas intactă și în cele două reprize suplimentare, astfel că finalista s-a decis la penalty-uri.
Cu câteva secunde înainte ca meciul să se încheie, în minutul 120+5, Ouahbi a mai luat o decizie foarte bună, înlocuind portarul pentru a doua oară în meci. În minutul 64, titularul Yanis Benchaouch s-a accidentat și în locul său a fost introdus Ibrahim Gomis, dar înainte de penalty-uri acesta a fost înlocuit la rândul său cu Hakim Mesbahi, care e rezervă și la echipa de club (FC Rabat) și a avut apariții rare în ultimul an.
Totuși, Mesbahi a devenit eroul Marocului, apărând două penalty-uri ale francezilor și calificându-și practic echipa în marea finală a Campionatului Mondial (marocanii au ratat un singur penalty din cele 6 executate; "groparul" francezilor a fost Djylian N'Guessan, care joacă la St. Etienne).
Mohamed Ouahbi a dus Marocul în finala Campionatului Mondial U20, dar selecționerul "Leilor din Atlas" nu se mulțumește cu argintul
La finalul partidei, selecționerul Mohamed Ouahbi a avut un discurs entuziasmant, subliniind că e un moment istoric pentru Maroc. Totuși, belgianul a făcut apel la calm, spunând că turneul final nu s-a terminat și obiectivul este câștigarea trofeului.
"Știam că va fi un meci dificil. Au fost momente bune și slabe. L-am gestionat bine. În prima repriză, cred că am fost puțin prea nebuni. Am presat bine, dar trebuia să ne calmăm. Am suferit în repriza a doua pentru că am dat totul în prima. Am reușit să rămânem concentrați, calmi și să ne așteptăm momentele noastre. Acum ne bucurăm, suntem în finală.
Sunt destul de emoționat pentru că este un moment istoric, dar vrem să câștigăm finala. Vom calma rapid emoțiile pentru că ceea ce dorim este să ridicăm trofeul. Vom merge pe aceeași mentalitate. Acești tineri "lei" au demonstrat capacitatea Marocului de a concura cu cei mai buni din lume.", a spus Ouahbi.
Maroc U20 s-a calificat pentru prima dată în istoria sa în finala Campionatului Mondial, acolo unde va întâlni Argentina. Sud-americanii, de 6 ori câștigători ai trofeului (record absolut), au trecut în semifinale de Columbia, scor 1-0. Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 72 de Mateo Silvetti, colegul lui Messi la Inter Miami.
Finala Cupei Mondiale U20 va avea loc duminică. Marocul ar putea deveni abia a doua echipă africană care cucerește trofeul, după Ghana, care a triumfat la ediția din 2009, găzduită de Egipt, când a trecut în finală de Brazilia, la penalty-uri.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo