Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cele 3 ipoteze anchetate în cazul tragediei din Indonezia, în care peste 170 de oameni au murit după un derby

Irina Aldea

Publicat 02/10/2022 la 14:27 GMT+3

Cel puţin 174 de persoane au murit pe un stadion de fotbal din Indonezia după ce fanii au invadat terenul, iar poliţia a intervenit imediat folosind gaze lacrimogene, declanşând un haos de nedescris. Presa din Spania scrie despre cele 3 posibile cauze în urma cărora s-a produs carnagiul.

Carnagiul din Indonezia

Credit imagine: facebook

Suporterii echipei Arema FC de pe stadionul Kanjuruhan din oraşul Malang, în estul Indoneziei, au intrat pe teren furioși la meciul programat sâmbătă seara, după ce echipa lor a pierdut cu 3-2 în faţa echipei Persebaya Surabaya, prima înfrângere în mai bine de două decenii în faţa celei mai mari rivale.
Poliţia, care a numit comportamentul ultrașilor drept "revolte", a încercat să convingă fanii să se întoarcă în tribune, însă fără succes. S-au folosit gaze lacrimogene după ce doi ofițeri au fost uciși în urma debandadei generale create de fani pe stadion. Nu mai puțin de 174 de persoane au fost călcate în picioare și declarate moarte.
CITEȘTE ȘI:

Cele 3 ipoteze anchetate în cazul tragediei din Indonezia, în care peste 170 de oameni au murit

Potrivit jurnaliștilor de la AS, există 3 posibile cause pentru tragedia care a avut loc în Indonezia. Autoritățile indoneziene par să aibă deja trei versiuni posibile pentru carnagiul în care nu mai puțin de 174 de oameni au murit, iar alte 180 sunt în stare gravă la spital. Prima ipoteză pune tragedia pe seama acțiunii poliției, care a dat buzna pe gazon folosind bastoane și gaze lacrimogene.
A doua, unei supraaglomerări a stadionului. Se pare că era loc pentru 38.000 de oameni, iar pe stadion se găseau mai mult de 42.000 de persoane. A treia ipoteză luată în calcul de autorități o reprezintă "deficiențele" în materie de securitate. Unele erori de protocol au întârziat sosirea asistenței medicale pentru intervenție imediată.
"Toate acestea fac acum obiectul unei anchete a autorităților competente . În acest moment, bilanțul este de 174 de morți și 180 de răniți în ceea ce reprezintă cea mai gravă tragedie din lumea sportului din ultimii 50 de ani, depășită doar de cei 384 de morți din 1964 într-un meci dintre Peru și Argentina disputat la Lima", transmit jurnaliștii de la AS.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo