Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Centrare de gol pentru Dybala, Roma bate Tottenham!

Marian Ursescu

Publicat 31/07/2022 la 00:05 GMT+3

La Haifa, Roma a trecut de Tottenham cu 1-0 într-un amical de lux. Echipa lui Maurinho arată tot mai bine în vederea noului sezon

Paulo Dybala

Credit imagine: Getty Images

Cu Dybala pe teren din primul minut, Roma a arătat o versiune frumoasă de echipă în amicalul de la Haifa cu Tottenham.
Meciul a fost decis încă din prima repriză. Argentinianul Dybala a centrat perfect din corner pentru lovitura de cap a lui Ibanez, care a punctat precis. Mourinho s-a pregătit exact pentru disputa cu fosta sa echipă. Dybala arată plusul de care romanii aveau nevoie, chiar dacă e clar că mai are de pus la punct condiția fizică.
Tottenham a avut posesia mingii, dar ocaziile mari au lipsit. Au fost două șuturi de la distanță ale lui Son și Perisic, fără a pune însă mari probleme. Un rezultat care a arătat o Romă compactă și atentă, pregătită să facă un sezon foarte bun în Serie A. Urmează acum amicalul cu Sahtior Donețk, de pe Olimpică, pe 6 august!

Tottenham, prima înfrângere a verii!

Pentru Roma a fost primul success în amicale după trei meciuri în care nu convinseseră. Romanii pierduseră chiar și cu formația de Serie B, Ascoli, 0-1!
De partea cealaltă, Tottenham a dezamăgit la ultimul meci amical înainte de startul în Premie League, contra celor de la Southampton, pe stadionul din nordul Londrei, de sâmbăta viitoare. Pentru echipa lui Conte, înfrângerea cu Roma a fost și prima a verii în cele patru amicale susținute. Londonezii au învins Rangers (2-1) și starurile din Liga sud-coreeană (6-3), și au terminat la egalitate cu Sevilla (1-1).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo