Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

CFR Cluj, amendată de UEFA cu 200.000 de euro

Ion Alexandru

Actualizat 04/12/2021 la 09:38 GMT+2

CFR Cluj are probleme finanaciare, iar acestea au devenit și mai mari după o decizie a UEFA. Forul suprem al fotbalului continental a intervenit în cazul datoriilor pe care campionii României le au față de jucători. Deși declarațiile oficiale sunt liniștitoare, CFR se îndreaptă spre o nouă insolvență.

CFR Cluj, amendată de către UEFA

Credit imagine: Getty Images

Campioana ultimilor 4 ani din Liga 1 a primit o amendă de 200.000 de euro pentru nerespectarea cerinţei de a nu avea datorii restante.
Nou-înfiinţata Primă Cameră a Corpului de Control Financiar al Cluburilor UEFA (CFCB Prima Cameră) a anunţat că opt cluburi, FC Astana (Kazahstan), CFR Cluj (România), PFC ŢSKA-Sofia (Bulgaria), Mons Calpe SC (Gibraltar), FC Porto (Portugalia), Real Betis Balompié (Spania), CD Santa Clara (Portugalia) şi Sporting Lisabona (Portugalia) au fost sancţionate din cauza nerespectării cerinţei "fără datorii restante".
FC Astana şi CFR Cluj au fost amendate cu 150.000 de euro şi, respectiv, 200.000 de euro. Echipa din Gruia va avea un an 2022 foarte complicat din punct de vedere finacair, mai ales că bugetul clubului nu va mai primi sume consistente din cupele europene. Ardelenii ar putea apela din nou la insolvență în vara anului viitor.
Toate celelalte cluburi au fost sancţionate cu o contribuţie financiară necondiţionată şi, în plus, cu o excludere condiţionată de la participarea în următoarea competiţie UEFA pentru cluburi pentru care s-ar califica în următoarele trei (3) sezoane (2022/23, 2023/24 şi 2024/25), cu excepţia cazului în care pot dovedi până la 31 ianuarie 2022 că au plătit sumele restante.
Amenzile aplicate sunt următoarele: PFC ŢSKA-Sofia - 75.000 €, Mons Calpe SC - 15.000 €, FC Porto - 300.000 €, Real Betis Balompie - 250.000 €, CD Santa Clara - 75.000 € şi Sporting - 250.000 €.
CFR Cluj este prima în clasamentul Ligii 1 după 17 etape, cu 45 de puncte, cu opt mai multe decât a doua clasată, FCSB. În Conference League, clujenii sunt pe ultimul loc în grupa D, cu doar un punct, şi încheie competiţia după faza grupelor. În ultima etapă, CFR Cluj va juca pe teren propriu cu Jablonec, pe 9 decembrie.
Echipa din Gruia va avea un an 2022 foarte complicat din punct de vedere finacair, mai ales că bugetul clubului nu va mai primi sume consistente din cupele europene. Ardelenii ar putea apela din nou la insolvență în vara anului viitor.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Program transmisiuni Premier League, etapa 15
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo