La exact 17 ani de la victoria fabuloasă de pe Olimpico, Trică și Tony au rememorat partida magică! "Noi nu aveam nimic de pierdut și tot de câștigat"
Pe 16 septembrie 2008, CFR Cluj uimea întreaga suflare fotbalistică europeană. Ardelenii au reușit să câștige meciul de pe Olimpico cu AS Roma, scor 2-1, acesta fiind primul meci din istorie al formației din Gruia în Champions League. Spectaculos este și faptul că elevii lui Trombetta nu s-au lăsat intimidați după ce vicecampioana Italiei de la acea vreme deschisese scorul.
Echipa de start a CFR-ului pe Olimpico
Credit imagine: Facebook
În vara anului 2004, CFR Cluj reușea să revină în primul eșalon românesc, după ce bifase un retur senzațional în Liga 2. La acel moment, nimeni nu se gândea că peste patru ani se va sărbători cucerirea primului titlu din istorie, dar ascensiunea echipei din Ardeal a fost cu adevărat fabuloasă.
Prima întâlnire a formației din Gruia cu fotbalul european s-a consumat în 2005. Atunci, CFR Cluj elimina echipe precum Athletic Bilbao și Saint-Etienne, ajungând până în finala Cupei UEFA Intertoto. De atunci a devenit evident faptul că în România există o nouă echipă cu pretenții ridicate.
Sezonul 2007/2008 va rămâne pentru totdeauna în inima fanilor CFR-ului, care a câștigat pentru prima dată titlul de campioană și nu oricum, ci pe terenul marii rivale "U".
Având în vedere coeficientul foarte bun, România a trimis la acea vreme campioana direct în grupele Champions League, iar CFR Cluj a avut parte de o tragere la sorți complicată, picând cu AS Roma, Chelsea și Bordeaux.
AS Roma era vicecampioana Italiei și în stagiunea precedentă ajungea până în sferturile Champions League, eliminând în optimi "galacticii" de la Real Madrid. Chelsea ocupase locul secund în Premier League, iar în ediția 2007/2008 jucase finala Champions League, pierdută dramatic la penalty-uri, cu Manchester United. Bordeaux era un nume de referință în fotbalul european, iar la finalul stagiunii 2008/2009, cea în care a întâlnit-o pe CFR Cluj, a reușit să își treacă în palmares titlul de campioană a Franței.
17 ani de la victoria de pe Olimpico! Eugen Trică și Tony da Silva au rememorat partida
Pe 16 septembrie 2008, CFR Cluj își începea campania europeană, pe Olimpico, împotriva Romei, iar Eugen Trică și Tony, titulari în meciul din capitala Italiei, la 17 ani de la celebra victorie, au rememorat pentru Eurosport starea de spirit de dinaintea înfruntării.
"Noi câștigasem campionatul și am intrat automat în grupele Ligii Campionilor. Eram în cantonament, pentru că aveam un meci de campionat din câte îmi aduc aminte, și am văzut tragerea la sorți cu toții. Când am văzut că CFR joacă cu AS Roma, Chelsea, Bordeaux, echipe mari ...
Când te gândeai la Roma, te gândeai la Totti automat. Când te gândeai la Chelsea, te gândeai la Anelka, John Terry, o forță. Bordeaux, la fel, în perioada aia era antrenor Laurent Blanc. Echipe foarte puternice. Pentru noi era un debut, nu aveam experiență la momentul acela", își amintește Eugen Trică.

Eugen Trică în duel cu Daniele De Rossi
Credit imagine: Getty Images
"Parcă era ieri meciul, sincer. Noi mai vorbim între noi, cu Trică, Nuno Claro, Gabi Mureșan, Panin și ne amintim că a fost primul meci din istoria CFR-ului în Liga Campionilor. Și am mers la Roma, pe Olimpico și toată lumea credea că Roma ne va bate ușor. Noi nu aveam nimic de pierdut și tot de câștigat, asta a fost mesajul atunci", a spus Tony.
Meciul a debutat cu un gol înscris foarte repede de AS Roma, în minutul 17, de Panucci, care fructificase o centrare venită de pe partea dreaptă de la Daniele De Rossi.
"Îmi aduc aminte meciul, am început cu teamă pe Olimpico, au avut ei 1-0, au avut la două minute o bară, puteau face 2-0 și ușor, ușor, trecând timpul, am căpătat și noi încredere, am avut două ocazii, am început să jucăm fotbal, am zis că nu avem nimic de pierdut", a spus Eugen Trică.
"(n.r. Credeați că puteți obține victoria) Sincer, da! Știam că o să fie foarte greu, dar ne-am jucat șansele noastre. Noi dacă aveam 10% șanse, noi luptam pentru 10%! Eram foarte uniți și în teren și în afara terenului, cred că asta a fost forța noastră.
Am luat primul gol, nimeni nu s-a speriat, am urmărit planul jocului și am jucat cu tupeu și curaj", a declarat Tony.
Jucătorii de la CFR Cluj nu s-au demoralizat și treptat au început să practice un fotbal tot mai solid, iar în minutul 27 a venit egalarea. Culio i-a pasat lui Trică, "decarul", cu călcâiul, i-a retrimis mingea argentinianului, care a făcut o preluare largă și l-a învins pe Doni cu un șut în forță.
Tot Culio a ieșit la rampă și în repriza secundă. După ce Yssouf Kone i-a prelungit pe spate mingea venită din centrarea lui Eugen Trică, mijlocașul argentinian a șutat cu sete, scuturând plasa porții, în minutul 49. CFR Cluj a reușit ulterior să apere rezultatul și chiar a fost aproape să ducă scorul la 3-1, Peralta nimerind bara în final.
Astfel s-a scris una dintre cele mai frumoase pagini din istoria fotbalului nostru, iar Trică și Tony, titulari pe Olimpico și doi dintre cei mai importanți jucători care evoluau la acea vreme în România, au rememorat întreaga partidă.
"Am început să jucăm fotbal și din minutul 30 pot spune că am dominat-o pe Roma la ea acasă, pe Olimpico.
(n.r. Faza primului gol marcat de Culio) Îmi amintesc, cum și spuneam, comunicam în teren și am zis să începem să jucăm fotbal, că altfel nu avem nicio șansă. A fost acea combinație cu Culio. Mi-a dat-o, i-am dat-o cu călcâiul, a făcut o preluare și a șutat la colțul lung. De atunci am început să prindem mai mare încredere.
A doua repriză am început-o foarte bine, a venit acel gol al lui Culio, al doilea, din centrarea mea de pe partea dreaptă. A fost bine, bine de tot, am jucat foarte bine în meciul ăla!"
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/09/15/image-e0ea16e4-a81b-4067-b80f-09e52eca17d3.jpeg)
Culio după marcarea golului de 1-2
Credit imagine: Getty Images
Nu știu dacă este cea mai mare victorie (n.r. a fotbalului românesc în ultimii 25 de ani), dar la momentul acela a fost cea mai mare victorie, pentru că vorbeau toți din mass-media și diferiți oameni de fotbal. După a fost victoria CFR-ului contra lui Manchester United pe Old Trafford, dar, cu siguranță, cea cu Roma a fost una dintre marile victorii ale fotbalului românesc, vorbesc de echipe de club
A fost o surpriză pentru toată lumea. Și ziarele din toată Europa, cum ar fi L'Equipe, au scris foarte frumos, surpriza serii, cum ar veni", a povestit cu entuziasm Eugen Trică.
"Până la urmă s-a făcut ceva extraordinar peste istoria lui CFR Cluj și pentru România. Roma îi avea pe Panucci, Julio Baptista, Totti. Am făcut un meci frumos și este o mândrie că noi am reprezentat o țară întreagă și regiunea Ardeal și noi am reușit să facem ceva extraordinar pentru fotbalul românesc.
Meciul a fost foarte bine pregătit din punct de vedere tactic, noi am dat și o bară, putea să se termine 3-1. Unitatea a fost forța noastră. Culio și Trică au fost foarte inspirați în meciul ăla, Kone care dădea mingi în față și ne ajuta să respirăm.
Schimbările foarte bune. Au intrat Panin, Sixto Peralta, care a trimis cu capul în bară, putea să fie 3-1. Noi știam că va fi greu, dar posibil, am crezut întotdeauna în șansele noastre. Până la urmă am reușit asta și după campania a fost frumoasă", a rememorat cu emoție Tony.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/09/15/image-8586d524-0869-4464-b35c-e95009e271bd.jpeg)
Tony, Culio și Kone
Credit imagine: Getty Images
Ulterior, CFR Cluj a remizat cu Chelsea pe teren propriu și acumulase patru puncte după primele două etape, iar sentimentul era că formația din Gruia putea să devină prima echipă românească din istorie care trece de faza grupelor.
Din păcate, deși CFR Cluj a practicat un joc foarte bun și a continuat să impresioneze, au urmat patru înfrângeri consecutive, care au pus punct campaniei europene.
"Normal că speram să ne calificăm (n.r. după victoria cu Roma), am făcut partida foarte bună, a venit al doilea meci, l-am avut la Cluj, cu Chelsea, o forță. Am jucat foarte bine, am avut ocazia aia în minutul 88, când mingea a șters bara.
Am făcut un 0-0 și așteptările erau mult mai mari din partea mass-mediei. Adică, se putea, cam așa gândea lumea la acea vreme. Sincer, mie îmi pare rău de al 3-lea meci, la Bordeaux. Am avut control, după care nu știu ce s-a întâmplat ... a fost și acel autogol al lui Cadu. Dacă făceam un rezultat bun, chiar și unul de egalitate, poate aveam șanse mai mari să ne calificăm mai departe.
Și următoarele meciuri, când am întâlnit Roma acasă, am avut o sumedenie de ocazii. Până în minutul 20 am avut trei ocazii de singurul cu portarul. Probabil că dacă reușeam să marcăm noi primii, alta era soarta. Din punctul meu de vedere, după rezultatele cu Roma și Chelsea, ne mai trebuia o victorie și eu cred că ne puteam califica mai departe.
Și la Chelsea, în ultima etapă ... bine, atunci mă transferasem la Anorthosis și semnasem contractul, dar președintele Mureșan mi-a spus că mai e un meci și mă vrea Trombetta pe teren, să nu schimbăm sistemul. Eu, fiind pe drum din Cipru, am ajuns foarte obosit, dar am luat hotărârea să intru din primul minut.
Nouă ne mai trebuia o victorie. Din alea 4 meciuri care mai erau, ne mai trebuia o victorie și cred că ne calificam mai departe. O victorie ne mai trebuia, știi cum e, să dăm gol și să nu luăm gol, cam așa e (n.r. râde)", a declarat Eugen Trică.
"Am făcut 0-0 cu Chelsea acasă și tot timpul au fost scoruri echitabil. Nu am jucat cu frică, noi ne știam valoarea și să luptăm.
(n.r. ce a lipsit la calificare) Sincer, mai multă experiență la acest nivel și maturitatea. Majoritatea jucătorilor ... chiar toți jucătorii jucau pentru prima dată în Champions League, clubul era pentru prima dată în Champions League și în momentele cheie, pentru că ai întâlnit jucători foarte valoroși, ne-a lipsit experiența și maturitatea.
Cu Chelsea am avut bară în ultimul minut, puteam să câștigăm în ultimul minut acasă și s-a terminat 0-0. Și Bordeaux avea echipă foarte bună, cu Gourcoff, Chamakh, Laurent Blanc era antrenor și asta ne-a lipsit, mai multă experiență. A lipsit maturitatea în prima campanie din Champions League", este opinia lui Tony.
În final, Eugen Trică și Tony au fost întrebați cum ar descrie într-un cuvânt sau într-o propozție victoria de pe Olimpico.
"O mare victorie pentru fotbalul românesc", a declarat Eugen Trică.
"Extraordinar și tupeu! Noi am jucat bine, noi după cinci minute am simțit că ei erau și ei bărbați, chiar dacă ei câștigă milioane și noi nu. Erau bărbați la fel ca noi, jucători ca noi. Noi am jucat împotriva multor jucători valoroși, dar noi am fost o echipă din toate punctele de vedere. Eram foarte încrezători. Deci, extraordinar și tupeu", a spus Tony.
Echipele de start de la meciul AS Roma - CFR Cluj:
- AS Roma: Doni - Cicinho, Cassetti, Panucci (Loria '47), Riise (Totti '52) - De Rossi, Aquilani - Taddei ('77 Montella), Julio Baptista, Tonetto - Vucinic.
- CFR Cluj: Stăncioiu - Tony, Cadu, Galiassi, Pereira - Dani, Mureșan - Dubarbier ('89 Panin), Trică ('67 Peralta), Culio - Kone.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)