Getty Images

"A fost nedrept față de Liverpool și trebuie schimbată" Simeone a dezvăluit regula nedreaptă din UCL

"A fost nedrept față de Liverpool și trebuie schimbată" Simeone a dezvăluit regula nedreaptă din UCL

12/03/2020 la 10:11Actualizare 12/03/2020 la 10:13

Atletico Madrid s-a calificat în sferturile UEFA Champions League după ce a câștigat și pe Anfield, 3-2 după prelungiri contra celor de la Liverpool.

Antrenorul celor de la Atletico Madrid, Diego Simeone, a declarat după calificarea în sferturile UEFA Champions League că dorește schimbarea regulamentului din competiție pentru că modul în care echipa sa a obținut calificarea a fost nedrept față de Liverpool.

Mai exact, Diego Simeone crede că cele 30 de minute suplimentare i-au oferit echipei sale un avantaj pe care Liverpool nu l-a avut la partida tur - acela de a reuși un gol în deplasare care cântărește mult într-o dublă manșă.

" Ceea ce vreau să spun și o voi face la următoarea întâlnire a antrenorilor organizată de UEFA este că eu consider că e nedrept. Astăzi (miercuri) a fost nedrept deoarece noi am avut 30 de minute suplimentare să marcăm 3 goluri în deplasare. Liverpool nu a avut asta. Noi am avut 30 de minute să înscriem în deplasare iar Liverpool, nu. E injust"
" Regulamentul ne-a fost favorabil astăzi, dar poate să fie împotriva noastră pe viitor. Liverpool a avut cu 30 de minute mai puțin să înscrie gol în deplasare iar acest lucru este greșit"

Diego Simeone a răspuns și la criticile legate de stilul de joc al lui Atletico, Jurgen Klopp spunând că nu a înțeles cum o echipă atât de bună poate să fie atât de defensivă.

" Respect identatea lui și jucătorii de calitate pe care îi are. Noi încercăm să exploatăm vulnerabilitățile oponentului. Asta facem noi. Și încercăm să câștigăm"

Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.