Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Adevărul din spatele frazei lui Benzema "Frate, nu îi pasa lui Vinicius, e împotriva noastră"

Cristian Mihală

Publicat 28/10/2020 la 13:45 GMT+2

Karim Benzema nu are o relaţie rea cu Vinicius Jr. Spaniolii susţin că singurul motiv pentru care francezul nu a vrut ca baloanele să mai ajungă la brazilian, în repriza a doua cu Gladbach, e legat de faptul că acesta îşi bătuse joc de câteva faze bune în prima parte.

Benzema, pe tunelul ce duce spre Borussia-Park

Credit imagine: Eurosport

Telefoot prezintă astăzi nişte imagini din pauza partidei Borussia Monchengladbach - Real Madrid 2-2, în care Benzema i-ar transmite lui Mendy să evite să îi paseze lui Vinicius.
Brazilianul din atacul lui Zidane este cel mai în formă jucător blanco în acest sezon, marcând 3 goluri în ultimele 5 partide, indiferent de competiţie.
Cu toate acestea, relaţia cu Benzema, care are un start de stagiune ratat, a suferit aseară, francezul simţind că brazilianul e prea individualist şi evită să îi paseze în momente cheie. Astfel, jurnaliştii de la Telefoot susţin că, la pauză, pe înregistrarea de pe tunelul care duce spre stadionul lui Gladbach, Benzema i-a transmis lui Mendy să îl saboteze pe sud-american.
"Nu îi pasa, frate, ăsta joacă împotriva noastră", i-ar fi spus Benzema conaţionalului Ferlan Mendy, potrivit Telefoot.
Ştirea a fost preluată de marile publicaţii din Vest, inclusiv de Marca, jurnaliştii sursei citate asumându-şi că Benzema făcea referire la Vinicius.
În a doua repriză, Mendy l-a "găsit" cu pase pe brazilianul din atacul lui Real Madrid de doar 3 ori.

Benzema nu e "gelos" pe Vinicius, ci s-a gândit strict la binele echipei

Presa spaniolă susţine că, în afara terenului, Benzema şi Vinicius nu au deloc o relaţie rea. Motivul din spatele sfatului către Mendy a fost legat strict de binele echipei şi a fost legat doar de confruntarea de aseară.
Evident, cuvintele lui Benzema nu au vreo legătură cu o suspiciune reală asupra lui Vinicius, ci cu faptul că acesta a fost extrem de egoist şi s-a gândit strict la gloria personală. În prima repriză, brazilianul a ratat 3 situaţii bune, în două dintre acestea având varianta să îşi pună în valoare coechipierii. Extrem de individualist, sud-americanul a preferat să ia pe cont propriu acţiunile, deşi pentru echipă ar fi fost de preferat să paseze.
De notat că într-adevăr Vinicius a avut o prestaţie slabă aseară, fiind primul schimbat de Zidane (în minutul 70, cu Hazard).
Din fericire pentru Real Madrid, Benzema şi Casemiro au adus un egal nesperat pe Borussia-Park, punctând în minutele 87 şi 90+3. Nemţii au condus cu 2-0 după dubla lui Thuram.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo