Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Boloni, scrisoare la UEFA în cazul "Colțescu". Promisiunea tehnicianului

Cristian Mihală

Actualizat 15/12/2020 la 11:19 GMT+2

Ladislau Boloni a dezvăluit că va trimite o scrisoare de sprijin a lui Sebastian Colțescu, la UEFA. Reputatul tehnician e convins că nu a fost vorba de rasism, când arbitrul l-a identificat pe Pierre Webo drept "acel negru".

Ladislau Boloni va ajunge cel mai probabil la Ferencvaros

Credit imagine: Getty Images

Colțescu face obiectul unei anchete a UEFA, presa din Vest speculând că românul riscă cel puțin 10 etape de suspendare. Istanbul Bașakșehir a cerut chiar suspendarea pe viață, știind că forul continental nu are clemență în astfel de cazuri.
"Nici vorbă de rasism la Colțescu!", a spus Boloni, care nu înțelege de ce arbitrul nu are parte de sprijinul FRF și MTS. Președintele Federației chiar s-a delimitat de Colțescu, precizând că "astfel de cuvinte nu au ce să caute în fotbal".

Boloni, alături de Colțescu

Fostul selecționer, în prezent pe banca lui Panathinaikos, este de părere că Burleanu a avut un discurs nepotrivit, pentru a "da bine", mai ales că pe plan intern, când există manifestări xenofobe sau rasiste nu e la fel de vehement. Boloni a promis că va trimite o scrisoare la UEFA, în speranța că forul prezidat de Ceferin va înțelege că în cazul "Colțescu" a fost doar o sintagmă nefericită, nicidecum rasism.
"Cu ajutorul avocatului meu din Franța, voi trimite o scrisoare la UEFA, în care să le explic că 'negru' în română nu e același lucru cu 'nigger' în engleză! Acești arbitri nu sunt rasiști! Și afirm treaba asta, cu toate că nu i-am văzut, în viața mea.
De ce Federația n-a luat nicio măsură, în fața cântecelor xenofobe ale jucătorilor FCSB, după câștigarea Cupei României, în finala cu Sepsi? Unde a fost Burleanu atunci?
O să le spun celor de la UEFA că acești arbitri au de suferit acum, și din cauza FRF, și din cauza ministrului Sportului din România. Atât FRF, cât și MTS au reacții doar când vorbim despre incidente cu impact internațional, dar pe plan intern închid ochii la foarte multe episoade deosebit de grave", a declarat pentru Adevărul fostul selecționer al României.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo