Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Capello, verdict în cazul "Messi", după Juventus - Barcelona: "Nu l-am văzut niciodată așa!"

Cristian Mihală

Actualizat 30/10/2020 la 09:02 GMT+2

Juventus - Barcelona 0-2 | Fabio Capello, legendarul antrenor italian, a rămas impresionat de modul în care Messi a jucat contra lui Juventus. Fostul tehnician al lui Real Madrid a explicat unde a greșit "Bătrâna Doamnă", care putea pierde la scor duelul contra catalanilor.

Messi, contra lui Juventus

Credit imagine: Getty Images

Juventus - Barcelona s-a încheiat 0-2, iar presa din Spania a vorbit aproape în exclusivitate despre Pedri. Într-adevăr, modul în care tânărul de 17 ani s-a descurcat în flancul stâng a fost unul uimitor, dezinvoltura, viteza în gândire și în execuție și aportul ofensiv fiind cele ale unui fotbalist world class, cu mare experiență.
În aceste condiții, prestația lui Messi a trecut în plan secund. Destul de absent în prima parte, argentinianul a alergat enorm, fiind la originea mai multor faze de poartă în repriza a doua. Acest lucru nu i-a scăpat lui Fabio Capello, care, dincolo de pasa de gol și reușita decarului blaugrana, a ținut să remarce disponibilitatea acestuia de efort.
"Am văzut o Barça super-dinamică și agresivă, un mare plus pe lângă ceea ce știam cu toții despre ea. Messi m-a impresionat cel mai mult, nu l-am văzut niciodată alergând atât de mult vreodată", a explicat Capello pentru SkySports.

Juventus - Barcelona 0-2 | Torinezii, dezamăgitori

În condițiile în care formația de pe Camp Nou venea după două eșecuri și un egal în La Liga, mulți vorbeau despre criza formației lui Koeman și era de așteptat ca Juve să profite, chiar și în absența celui mai bun jucător, Cristiano Ronaldo (are coronavirus).
Nu s-a întâmplat așa, deși pe alocuri torinezii au fost ghinioniști, în condițiile în care Morata a avut trei goluri anulate pe motiv de offside.
Fabio Capello a dat de înțeles că Pirlo poartă vina lui pentru eșec, în condițiile în care și-a fixat prea mult tactica pe Dybala, fotbalist complet ieșit din ritm. În egală măsură, piemontezii le-au permis adversarilor să recupereze mingea foarte ușor și să își creeze numeroase situații de a marca.
"Juventus nu l-a căutat pe Chiesa, în ciuda faptului că a fost adesea liber. Toate mingile au mers spre Dybala. În plus, nu a reușit să deschidă jocul, oferindu-i Barcelonei posibilitatea de a recupera rapid mingea. Juventus a suferit foarte mult și a avut norocul că rezultatul final a fost de doar 0-2", a mai spus Capello.
După două runde, Barcelona e lider în grupă, cu punctaj maxim și un golaveraj de 7-1. Pentru catalani urmează dubla cu formația lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, în timp ce Juve o va întâlni pe Ferencvaros. Nu poate fi vorba de surprize în grupă, cei doi granzi urmând a merge la braț în optimi, dar trupa lui Koeman a luat deja o opțiune serioasă pentru ocuparea locului întâi în grupă.
Premier League, program etapa 7
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo