Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum arată cotele la câștigarea Champions League, după eliminarea deținătoarei trofeului, Liverpool

Cristian Mihală

Publicat 12/03/2020 la 13:11 GMT+2

Trofeul Champions League ar trebui să fie o afacere în doi, odată cu eliminarea lui Liverpool din competiție. Specialiștii le creditează pe Manchester City și Bayern cu cele mai mari șanse să câștige cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume.

FC Liverpool - Atlético Madrid

Credit imagine: Getty Images

Liverpool avea la dispoziție toate armele pentru a-și apărat trofeul cucerit anul trecut, după o finală cu Tottenham. După un sezon perfect, "cormoranii" au avut câteva săptămâni nu tocmai plăcute, pierzând șansa de a termina neînvinși sezonul de Premier League și fiind eliminați din Cupa Angliei. Cum titlul era ca și acontat, elevii lui Klopp aveau toate motivele să se concentreze exclusiv pe Champions League, astfel că redeveniseră printre marile favorite.
90 de minute, Salah&Co au jucat aproape perfect cu Atletico, iar în prelungiri, după golul lui Firmino, "cormoranii" aveau calificarea "în buzunar". A urmat gafa lui Adrian, iar totul s-a năruit pentru Liverpool, care în cele din urmă a pierdut duelul cu Atletico cu 2-3, prima înfrângere pe Anfield în cupele europene pentru Klopp.
În acest context, două formații se vor lupta cu șanse mari la Champions League, cred bookmakerii. Deși va fi probabil singura echipă din Anglia rămasă în cursă în sferturile competiției, City e văzută principala favorită, cu o cotă de 3. Aceeași cotă o are și Bayern, care a făcut instrucție pe Stamford Bridge, cu Chelsea (returul ar trebui să fie săptămâna viitoare, dacă UEFA nu va anula partidele).
PSG a arătat în sfârșit ca o echipă matură, în duelul extrem de dificil cu o formație care marchează mult, Dortmund, și e văzută a treia favorită la câștigarea competiției, în acest moment.

Cotele la câștigarea Champions League 2020

  • Manchester City - 3
  • Bayern - 3
  • PSG - 5
  • Barcelona - 7
  • Atletico Madrid - 14
  • Leipzig - 16
  • Juventus - 16
  • Atalanta - 20
  • Real Madrid - 40
  • Napoli - 80
  • Lyon - 100
  • Chelsea - 500
Trebuie spus că desfășurarea partidelor rămase din optimile competiției (Barcelona - Napoli, Juventus - Lyon, City - Real și Bayern - Chelsea) e sub semnul întrebării, după ce un jucător al "Bătrânei Doamne", Daniele Rugani, a fost depistat cu virusul COVID-19.
UEFA studiază posibilitatea ca partidele să fie amânate, dar se gândește o metodă ca Champions League să nu fie suspendată de tot, astfel că un anunț oficial întârzie. Totuși, e greu de crezut că în atare condiții partida Juve - Lyon se mai poate disputa.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo