#DORdeSPORT. În 1994, Barcelona și Milan jucau una dintre cele mai frumoase finale UCL din istorie

Milan și Barcelona erau, incontestabil, la acea vreme, cele mai bune echipe din Europa. Avea să se înfrunte cea mai bună defensivă cu cel mai bun atac. Problema era însă că cei de la Milan erau nevoiți să se descurce fără cei doi fundași centrali – Franco Baresi și Alessandro Costacurta. Dacă luăm asta în considerare dar și forma de dinainte de meci a echipelor, majoritatea analiștilor îi considerau pe spanioli favoriți.

Milan câștigase pentru a treia oară consecutiv Serie A, care era la acea vreme probabil cel mai puternic campionat din Europa. Nicio echipă nu reușise acest lucru de la Torino în anii 40. Statisticile arătau totuși o anomalie: jumătate din meciuri se încheiaseră ori 0-0 ori 1-0 pentru Milan.

Milan marcase 36 de goluri în 34 de meciuri și primise 15. Nu a câștigat niciunul din ultimele șase meciuri și titlul a ajuns tot pe San Siro. Sezonul intern a fost încheiat cu o înfrângere 0-1 acasă cu Reggiana.

De cealaltă parte, Barcelona a avut o formă extraordinară care a culminat cu victoria în fața celor de la Deportivo la Coruna chiar înainte de marea finală cu Milan. Era al patrulea titlu consecutiv al echipei antrenate de Johan Cruyff.

Milan parcă a simțit că va fi o seară specială. Având în vedere că în cupele europene nu erau permiși sponsorii pe tricouri la acea vreme, italienii au evoluat într-un echipament creat special pentru acea ocazie, în totalitate alb, ca un omagiu adus primului trofeu european cucerit de Milan în 1963.

În minutul 22, după ceea ce fusese până atunci un meci echilibrat cu ocazii de ambele părți, Daniele Massaro, care ratase multe ocazii în finala din anul precedent, a deschis scorul pentru Milan. Rossi a degajat mingea cu o precizie excelentă fix la Nadal. El a controlat mingea cu pieptul iar apoi a trimis-o peste adversari la Sergi, deviată însă, mingea a ajuns la Savicevic.

Milan a făcut în seara aceea magică la Atena o partidă extraordinară. Daniele Massaro a reușit o dublă în prima repriză iar la doar două minute de la reluarea partidei, Dejan Savicevic a marcat și el cu un lob superb. Marcel Desailly a marcat ultimul gol al meciului în minutul 58.

Interesant a fost atunci că Johan Cruyff a decis să îl lase în afara lotului pe Michael Laudrup. O decizie care a fost numită drept „o mare greșeală” de Fabio Capello, care a susținut că el era singurul jucător de care Milan chiar se temea. Nu avea să fie însă singura eroare a olandezului din acea noapte de la Atena.

Dacă în 1992 când Barcelona a câștigat trofeul Cruyff le-a lăsat libertate totală fotbaliștilor, în finala cu Milan olandezul și-a instruit jucătorii cu exactitate privind ce să facă și să se „concentreze doar pe victorie. Sunteți mai buni decât ei”, le-a transmis el. Rezultatul s-a văzut pe teren.

Milan a cucerit așadar atunci pentru a 5-a oară trofeul iar Marcel Desailly ridica trofeul pentru al doilea an consecutiv după succesul surpriză cu Marseille din 1993.