Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gestul uriaș al lui Messi când a aflat de demersul lui Octavian Șovre

Cristian Mihală

Publicat 08/04/2021 la 22:38 GMT+3

Octavian Șovre a dezvăluit că Lionel Messi a fost impresionat de faptul că susține bolnavii de autism prin punerea la licitație a cartonașelor cu semnăturile fotbaliștilor mari și și-a pus autograful pe nu mai puțin de 9 cartonașe.

Messi a răspuns "prezent" când a fost rugat de Șovre să îi semneze cartonașele

Credit imagine: Eurosport

În ultimele zile s-a vorbit intens despre gestul făcut de Octavia Șovre, care l-a oprit pe Haaland din drumul spre vestiare, la finalul partidei City - Dortmund 2-1, pentru a-l ruga să îi semneze un cartonaș. Acesta va fi scos la licitație pe Facebook, iar banii vor intra în contul unei Asociații care se ocupă de tratarea bolnavilor de autism.
UEFA s-a declarat indignată de faptul că Șovre l-a oprit pe Haaland pentru autograf, dar asistenul român nu e la primul demers de acest fel, mulți fotbaliști importanți înțelegând ce face și sprijinindu-l fără probleme. O poveste aparte are arbitrul cu Lionel Messi, care a venit cu ideea să îi semneze toate cartonașele avute la dispoziție, astfel încât cei care au nevoie de tratament să beneficieze cât mai mult de această inițiativă.
"O situație aparte este cea a lui Lionel Messi. Cu el am dialogat mai mult pe această temă. M-a ascultat și atunci când a aflat despre ce este vorba, mi-a semnat 9 cartonașe, nu unul. Vă dați seama că nu i-aș fi cerut așa ceva, dar el a fost impresionat atunci când i-am spus despre oamenii care vor beneficia de pe urma acestor semnături", a spus arbitrul pentru playsport.ro.

Șovre și arbitrii români, alături de bolnavi de autism

Octavian Șovre a dezvăluit că nu este singurul arbitru implicat în această acțiune umanitară și a explicat mecanismul prin care cei în suferință beneficiază de ajutor.
"Cu ceva vreme în urmă, eu împreună cu alți colegi de-ai mei, arbitri, am decis să sprijinim un centru în care se aflau persoane cu probleme de sănătate. La fiecare sfârșit de an făceam chete și puținul care se strângea, era donat acestui centru. Cu timpul au mai venit oameni lângă noi și asta ne bucură enorm. Am încercat să sprijinim cu tot cum am putut acest centru. Asociația pe care noi o sprijinim, este vorba despre "SOS Autism" organiza câte un bal caritabil la fiecare sfârșit de an. Asta până să apară pandemia. În cadrul acestor evenimente se organizau licitații unde erau vândute diferite obiecte de valoare. Printre aceste obiecte se aflau și cartonașele cu semnăturile fotbaliștilor sau sportivilor celebri. Banii strânși pe aceste bunuri ajungeau în posesia asociației unde se află aceste persoane cu anumite probleme de sănătate", a mai spus arbitrul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo