Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mircea Lucescu a vorbit, în sfârşit, despre scandalul cu Guardiola, din 2008

Cristian Mihală

Publicat 25/05/2020 la 21:52 GMT+3

Mircea Lucescu a vorbit, la 12 ani distanţă, despre conflictul cu Pep Guardiola, avut în grupele Champions League sezonul 2008-2009. Tehnicianul a dezvăluit că a fost aproape să îşi dea demisia de la Şahtior după acel meci.

Lucescu şi Guardiola în 2009, la Nyon

Credit imagine: Eurosport

Tehnicianul român cu cele mai multe trofee în istoria fotbalului, "Il Luce" a făcut deceniul trecut din Şahtior o forţă a Europei. "Minerii" au fost aproape să învingă în stagiunea 2008-2009, pe teren propriu, marea echipă a Barcelonei, care ulterior, în acel sezon, avea să câştige Champions League.
În faza grupelor, Ilsinho a marcat înainte de pauză, iar partida părea că se îndreaptă spre o mare surpriză. Dar pe teren exista Messi, care a întors rezultatul în minutele 87 şi 90+2. La golul victoriei catalane, un jucător al lui Şahtior era căzut pe gazon, dar fotbaliştii lui Guardiola nu au fost fair-play şi au continuat faza, reuşind să înscrie.
Pe margine, Lucescu a luat foc, reproşându-i cu gesturi largi lui Guardiola că echipa sa obţine succesul nemeritat, după o fază în care orice altă echipă ar fi trimis mingea în margine. La 12 ani distanţă de la acel episod, Lucescu a rememorat partida şi a dezvăluit că a fost la un pas să îşi dea demisia, dezamăgit de ce s-a întâmplat.
"La meciul cu Barcelona eram supărat pe faptul că jucătorii Barcelonei nu au dat mingea în afara terenului. După meci am avut o discuţie foarte tare cu Guardiola, au fost lipsiţi de fair-play. În momentul acela, la conferinţa de presă, eu eram pregătit să îmi dau demisia. Dar mi-a transmis preşedintele să nu cumva să fac acest lucru. Am avut discuţii şi cu jucătorii, la care a participat şi Rinat Akhmetov. Preşedintele a venit la echipă şi le-a spus că rămân la finalul turului campionatului şi după aceea se va lua o hotărâre", a declarat Mircea Lucescu pentru o televiziune din Ucraina.
De notat că ulterior cei doi mari antrenori s-au împăcat, neavând resentimente pentru episodul de la Doneţk. În 2011, când Bayern a dat piept cu Şahtior în Ligă, Pep a ţinut să îl complimenteze pe român. "Au unul dintre cei mai buni antrenori din lume", a spus atunci tehnicianul care se afla pe banca bavarezilor.
În cele din urmă, în stagiunea 2008-2009, în retur Şahtior şi-a luat revanşa, câştigând cu 3-2 pe Camp Nou, în faţa unei echipe a lui Guardiola care era deja calificată de pe primul loc. Victoria ucrainenilor nu a fost suficientă pentru calificarea în optimile Ligii, Sporting fiind cea care s-a calificat de pe locul doi în grupă.
Tot răul a fost spre bine pentru Şahtior, însă, care a mers în primăvara UEFA, competiţie pe care avea să o câştige în acel sezon, după o victorie în finala de la Istanbul, 2-1 cu Werder Bremen.

Lucescu, aproape să plece de la Şahtior, în sezonul istoric

Mircea Lucescu a mai dezvăluit că trofeul european cucerit în stagiunea 2008-2009 putea să îi lipsească din palmares, după ce în iarnă a fost aproape să meargă la Olympique Marseille. Ahmetov, care l-a susţinut însă necondiţionat pe român tot timpul, a intervenit şi i-a prelungit contractul.
"Eu eram în tratative cu preşedintele lui Marseille, dar preşedintele a anunţat presă că deja îmi prelungeşte contractul. Asta mi-a dat o încredere puternică în mine însuşi, pe care am transmis-o şi jucătorilor noştri", a mai spus cel mai titrat antrenor român.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo