Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Omul care l-a anihilat complet pe Mbappe aseară, deţinător de record Guinness din întâmplare

Cristian Mihală

Actualizat 21/10/2020 la 13:25 GMT+3

Axel Tuanzebe a avut o performanţă stelară pe Parc des Princes, contra lui PSG, unde l-a anihilat complet pe Mbappe. Puţini ştiu că tânărul fundaş central al lui United e deţinătorul unui record Guinness.

Axel Tuanzebe a jucat excelent în faţa lui Mbappe în PSG - United 1-2

Credit imagine: Getty Images

În vârstă de 22 de ani, Tuanzebe nu a convins până acum, primind prea puţine şanse de a se afirma la Manchester United. Ultima partidă în care bifase minute a avut loc în decembrie, anul trecut, când a jucat în Cupa Ligii, cu Colchester, timp de 65 de minute.
Acum, în contextul în care Maguire acuză o accidentare, Solskjaer a improvizat, trimițând în teren un 3-5-2, cu Tuanzebe, Lindelof și Shaw.
Fundașul de 22 de ani părea cel mai expus, mai ales că adversar direct i-a fost Kylian Mbappe, unul dintre cei mai buni atacanți din lume. Dar englezul cu origini congoleze nu doar că s-a descurcat fantastic, dar l-a anihilat complet pe campionul mondial, arătând multă maturitate în joc şi contribuind din plin la succesul englezilor, scor 2-1.
Tuanzebe

Tuanzebe, în Cartea Recordurilor

Puțini știu că apărătorul "diavolilor" este deţinătorul unui record Guinness. În 2018, pe când United era condusă de Mourinho şi echipa se afla în Statele Unite, pentru o serie de amicale, Tuanzebe a stabilit un record la jocul Hungry Hungry Hippos, anunţă Marca.
Exista un parteneriat între Guinness World Records şi formaţia de pe Old Trafford şi totul trebuia să fie o dimineaţă distractivă, care să promoveze evenimentul, puţini aşteptându-se ca vreun record să fie doborât.
Şi, totuşi, Tuanzebe a arătat calităţi fantastice, jocul în cauză fiind una din marile sale pasiuni. De aseară, însă, jocul său preferat nu a mai fost în faţa calculatorului, ci pe teren, contra a doi dintre cei mai buni atacanţi din lume.

Rio Ferdinand, cuvinte de laudă la adresa lui Tuanzebe

Prestaţia sa deosebită a fost remarcată şi de legenda lui United, Rio Ferdinand.
Fostul mare fundaş a fost încântat de modul în care tânărul apărător s-a achitat de sarcini, evoluţia sa fiind cu atât mai impresionantă cu cât nu mai evoluase de o perioadă foarte lungă.
"Tuanzebe a arătat clasă. În ultima perioadă, Ole s-a chinuit să găsească soluţiile ideale în apărare, s-a chinuit să găsească pe cineva pe care să transfere. United a jucat împotriva a doi dintre cei mai buni atacanţi din lume cu PSG, iar Axel a îndepărtat pericolul de foarte multe ori. Să joci aşa după o perioadă în care nu ai fost folosit deloc e impresionant, trebuie să fie recompensat şi să i se dea şanse mai multe să evolueze", a spus fostul mare fundaş al "diavolilor" în studioul BT Sport.
Pentru Manchester United urmează duelul cu Chelsea, din Premier League şi, în condiţiile în care în acest moment nu se ştie pentru cât timp va lipsi Maguire, Tuanzebe ar putea primi o nouă şansă de la Solskjaer. Partida derby a etapei a 6-a din Premier League va avea loc sâmbătă, de la 19:30, pe Eurosport 1 şi Eurosport Player.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League, etapa a 6-a
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo