Românul de la TAS dă verdictul său în cazul "Colțescu": "Impactul asupra României e devastator"

Cristian Jura, judecător al Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, a analizat declarația lui Sebastian Colțescu. UEFA deja a deschis o anchetă și, chiar dacă arbitrul va fi absolvit de vină, cariera lui internațională pare încheiată.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Meciul dintre PSG și Istanbul Başakşehir, contând pentru etapa a 6-a a Grupei H din Liga Campionilor, s-a întrerupt, marți seara, după 14 minute de joc, iar ambele echipe au părăsit terenul, în semn de protest față de arbitrul român Sebastian Colțescu. Acesta ar fi folosit cuvântul "negru" față de un membru al staff-ului tehnic al echipei turce, Pierre Webo.
Campioana Turciei a refuzat să mai revină pe teren și partida va fi reluată azi. Colțescu a folosit un termen nefericit, chiar dacă probabil nu a avut un caracter rasist apelativul folosit. Cristian Jura, judecător la TAS, a explicat că UEFA a deschis o anchetă în acest caz și, independent de rezultatul ei, imaginea României a fost șifonată grav. Toată presa din Europa a tratat subiectul pe prima pagină, iar conotațiile legate de țara noastră sunt negative.
"Chiar dacă nu a avut intenția, efectele pe care le-a provocat pot fi asociate cu rasismul. Deși e o diferență între «negru» din română și «negro» din engleză, care e peiorativ, la fel și «nigger». A utilizat un termen absolut nefericit. În limba engleză are o conotație rasistă. Putea să aleagă orice altă exprimare, de exemplu "a 3-a persoană din stânga". Urmează să fie luate anumite decizii de UEFA. Azi-noapte, s-a întrunit o comisie de disciplină ad-hoc. În orice caz, impactul asupra imaginii României este devastator!", a spus Jura pentru Gazeta Sporturilor.

Final de carieră pentru Colțescu?

Colțescu nu are nicio scuză pentru ceea ce a făcut, chiar dacă apelativul folosit nu ar avea tentă rasistă. UEFA le oferă traininguri speciale arbitrilor tocmai pentru a gestiona momente de genul ăsta, astfel că nu există alibiuri. Cel mai probabil, asistăm la încheierea carierei lui Colțescu în fotbalul european și nu e exclus ca acesta să fie marginalizat și pe plan intern.
Federația Română de Fotbal s-a delimitat deja ferm de orice acțiune sau declarație cu tentă rasistă sau xenofobă.
"Îmi e greu să cred că va mai arbitra în cupele europene. Ați văzut și dumneavoastră, reacțiile au fost vehemente, din toate părțile, președintele Turciei, UEFA, ministrul sporturilor din Franța...", a mai spus Jura.
Meciul dintre PSG și Bașakșehir se va relua astăzi, din minutul 14, cu o altă brigadă de arbitri. Danny Makkelie va fi la centru, urmând să fie ajutat de conaţionalul său Mario Diks şi de polonezul Marcin Boniek. Rezervă a fost desemnat tot un polonez, Bartosz Frankowski.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo