Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

S-au stabilit duelurile din turul trei și play-off-ul Champions League. Lucescu, șansă în play-off

Cristian Mihală

Publicat 01/09/2020 la 13:54 GMT+3

Astăzi, la Nyon, a avut loc tragerea la sorți pentru turul trei preliminar al Champions League și pentru play-off-ul competiției. România nu are reprezentantă, însă Mircea Lucescu are șanse bune să ajungă la masa bogaților.

Tragere la sorți UEFA Champions League

Credit imagine: Eurosport

Înainte ca CFR, FCSB și Botoșani să își afle rivalele din turul trei preliminar al Europa League, formațiile angrenate în preliminariile Ligii Campionilor și-au aflat adversarele.
Mircea Lucescu și Dinamo Kiev au o misiune relativ ușoară în play-off, confruntarea mai grea fiind, aparent în turul trei preliminar (15 și 16 septembrie).
Astfel, Dinamo Kiev va întâlni în turul 3 pe Alkmaar, pe ruta non-campioanelor, urmând ca în play-off să dea piept cu învingătoarea duelului Gent/Rapid Viena.
Învingătoarele din duelurile turului trei al Champions League se vor califica în play-off-ul competiției. Formațiile învinse vor merge în play-offul Europa League.
În play-off-ul Champions League, se va juca în dublă manșă pe 22/23 septembrie (turul), respectiv 29/30 septembrie (returul). Învingătoarele se califică în Champions League, în timp ce formațiile care pierd vor avea un loc garantat în grupele Europa League.
Grupele Champions League debutează pe 1 octombrie, în timp ce Europa League pornește în noul sezon o zi mai târziu (2 octombrie)

Turul trei preliminar al Champions League

Ruta campioanelor
  • Ferencváros (HUN) vs GNK Dinamo (CRO)
  • Qarabağ (AZE) vs Molde (NOR)
  • Omonia (CYP) vs Steaua Roșie (SRB)
  • Midtjylland (DEN) vs Young Boys (SUI)
  • Maccabi Tel-Aviv (ISR) vs Dinamo Brest (BLR)
Ruta non-campioanelor
  • PAOK (GRE) vs Benfica (POR)
  • Dynamo Kiev (UKR) vs AZ Alkmaar (NED)
  • Gent (BEL) vs Rapid Viena (AUT)

Duelurile din play-off-ul Ligii Campionilor

Ruta campioanelor
  • Slavia Praga(CZE) vs Young Boys (SUI) / Midtjylland (DEN)
  • Maccabi Tel-Aviv / Dinamo Brest (BLR) vs Salzburg (AUT)
  • Olympiacos (GRE) vs Steaua Roșie (SRB) / Omonia (CYP)
  • Qarabağ (AZE) / Molde (NOR) vs GNK Dinamo (CRO) / Ferencváros (HUN)
Ruta non-campioanelor
  • Krasnodar (RUS) vs Benfica (POR) / PAOK (GRE)
  • Gent (BEL) / Rapid Viena (AUT) vs Dynamo Kiev (UKR) / AZ Alkmaar (NED)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo