Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

UEFA a stabilit programul meciurilor din Champions League! PSG-Manchester United în prima etapă

Nicu Savin

Publicat 03/10/2020 la 13:03 GMT+3

UEFA a anunțat programul tuturor meciurilor din faza grupelor Champions League din acest sezon. Pentru ca toate meciurile din grupe să se încheie până la finalul anului, calendarul va fi unul foarte încărcat și toate cele 6 etape din grupe se vor disputa într-un interval de doar o lună și jumătate.

Kylian Mbappé (PSG) și Marcus Rashford (Manchester United) se vor duela din nou în Champions League

Credit imagine: Getty Images

După ce joi a avut loc tragerea la sorți de la Geneva, în urma căreia s-a stabilit componența celor 8 grupe din acest sezon de Champion League, aseară UEFA a anunțat datele și orele la care se vor disputa partidele din prima fază a competiției.
Chiar dacă unele dintre marile favorite vor avea parte de un început mai lejer la prima vedere, există și câteva dueluri foarte tari încă din prima etapă. În chiar prima zi cu meciuri din Champions League din noul sezon (20 octombrie) vom avea parte de un duel stelar la Paris, între PSG și Manchester United. Cu siguranță, parizienii sunt foarte dornici de revanșă după ce acum 2 sezoane au fost eliminați în optimile de finală de "diavoli", chiar după un meci retur jucat pe Parc de Princes.
Deținătoarea trofeului, Bayern Munchen, va avea parte și ea de un start foarte tare, și va primi pe Allianz Arena în primul meci pe Atletico Madrid. De asemenea, favoritele grupei E, Chelsea și Sevilla, se vor întâlni în prima etapă a fazei grupelor, pe Stamford Bridge.
Reîntâlnirea dintre Messi și Ronaldo va avea loc în etapa a 2-a a grupelor, pe 28 octombrie, când Juventus va juca acasă contra Barcelonei, după ce torinezii vor debuta în noul sezon în deplasare cu Dinamo Kiev, iar catalanii vor juca pe Camp Nou cu maghiarii de la Ferencvaros.

Programul complet al meciurilor din faza grupelor Champions League

Grupa A
  • 21.10.2020 Salzburg - Lokomotiv Moscova, ora 19:55
  • 21.10.2020 Bayern - Atletico Madrid, ora 22:00
  • 27.10.2020 Lokomotiv Moscova- Bayern, ora 19:55
  • 27.10.2020 Atletico Madrid- Salzburg, ora 22:00
  • 03.11.2020 Lokomotiv Moscova - Atletico Madrid, ora 19:55
  • 03.11.2020 Salzburg - Bayern, ora 22:00
  • 25.11.2020 Bayern - Salzburg. ora 22:00
  • 25.11.2020 Atletico Madrid- Lokomotiv Moscova, ora 22:00
  • 01.12.2020 Lokomotiv Moscova - Salzburg, ora 19:55
  • 01.12.2020 Atletico Madrid - Bayern, ora 22:00
  • 09.12.2020 Bayern - Lokomotiv Moscova, ora 22:00
  • 09.12.2020 Salzburg - Atletico, ora 22:00
Grupa B
  • 21.10.2020 Real Madrid - Șahtior, ora 19:55
  • 21.10.2020 Inter - Borussia Moenchengaldbach, ora 22.00
  • 27.10.2020 Șahtior - Inter, ora 19:55
  • 27.10.2020 Borussia Moenchengladbach - Real Madrid, ora 22.00
  • 03.11.2020 Șahtior - Borussia Moenchengladbach, ora 19:55
  • 03.11.2020 Real Madrid - Inter, ora 22.00
  • 25.11.2020 Borussia Moenchengladbach - Șahtior, ora 19:55
  • 25.11.2020 Inter - Real Madrid, ora 22:00
  • 01.12.2020 Șahtior - Real Madrid, ora 19:55
  • 01.12.2020 Borussia Moenchengladbach - Inter, ora 22:00
  • 09.12.2020 Real Madrid - Borussia Moenchengladbach, ora 22:00
  • 09.12.2020 Inter - Șahtior, ora 22:00
Grupa C
  • 21.10.2020 Manchester City - FC Porto, ora 22:00
  • 21.10.2020 Olympiacos - Olympique Marseille, ora 22:00
  • 27.10.2020 FC Porto - Olympiacos, ora 22:00
  • 27.10.2020 Olympique Marseille - Manchester City, ora 22:00
  • 03.11.2020 Manchester City - Olympiacos, ora 22:00
  • 03.11.2020 FC Porto - Olympique Marseille, ora 22:00
  • 25.11.2020 Olympiacos - Manchester City, ora 19:55
  • 25.11.2020 Olympique Marseille - FC Porto, ora 22:00
  • 01.12.2020 FC Porto - Manchester City, ora 22:00
  • 01.12.2020 Olympique Marseille - Olympiacos, ora 22:00
  • 09.12.2020 Manchester City - Olympique Marseille, ora 22:00
  • 09.12.2020 Olympiacos -FC Porto, ora 22:00
Grupa D
  • 21.10.2020 Ajax - Liverpool, ora 22:00
  • 21.10.2020 Midtjylland - Atalanta, ora 22:00
  • 27.10.2020 Liverpool - Midtjylland, ora 22:00
  • 27.10.2020 Atalanta - Ajax, ora 22:00
  • 03.11.2020 Midtjylland - Ajax, ora 22:00
  • 03.11.2020 Atalanta - Liverpool, ora 22:00
  • 25.11.2020 Liverpool - Atalanta, ora 22:00
  • 25.11.2020 Ajax - Midtjylland, ora 22:00
  • 01.12.2020 Liverpool - Ajax, ora 22:00.
  • 01.12.2020 Atalanta - Midtjylland, ora 22:00
  • 09.12.2020 Midtjylland - Liverpool, ora 19:55.
  • 09.12.2020 Ajax - Atalanta, ora 19:55
Grupa E
  • 20.10.2020 Chelsea - Sevilla , ora 22:00
  • 20.10.2020 Rennes - Krasnodar, ora 22:00
  • 28.10.2020 Krasnodar - Chelsea, ora 19.55
  • 28.10.2020 Sevila - Rennes, ora 22:00
  • 04.11.2020 Sevilla - Krasnodar, ora 22:00
  • 04.11.2020 Chelsea - Rennes, ora 22:00
  • 24.11.2020 Krasnodar - Sevilla, ora 19:55
  • 24.11.2020 Rennes - Chelsea, ora 19:55
  • 02.12.2020 Krasnodar - Rennes, ora 19:55
  • 02.12.2020 Sevilla - Chelsea , ora 22:00
  • 08.12.2020 Chelsea - Krasnodar, ora 22:00
  • 08.12.2020 Rennes - Sevilla, ora 22:00
Grupa F
  • 20.10.2020 Zenit - Club Brugge, ora 19:55.
  • 20.10.2020 Lazio - Borussia Dortmund, ora 22:00
  • 28.10.2020 Borussia Dortmund - Zenit, ora 22:00
  • 28.10.2020 Club Brugge - Lazio, ora 22:00
  • 04.11.2020 Zenit - Lazio, ora 19:55
  • 04.11.2020 Club Brugge - Borussia Dortmund, ora 22:00
  • 24.11.2020 Borussia Dortmund - Club Brugge,ora 22:00
  • 24.11.2020 Lazio - Zenit, ora 22:00
  • 02.12.2020 Borussia Dortmund - Lazio, ora 22:00
  • 02.12.2020 Club Brugge - Zenit, ora 22:00
  • 08.12.2020 Zenit - Borussia Dortmund, 19:55
  • 08.12.2020 Lazio - Club Brugge, ora 19:55
Grupa G
  • 20.10.2020 Dinamo Kiev - Juventus, ora 19:55
  • 20.10.2020 Barcelona - Ferencvaros, ora 22:00
  • 28.10.2020 Juventus - Barcelona, ora 22:00
  • 28.10.2020 Ferencvaros - Dinamo Kiev, ora 22:00
  • 04.11.2020 Barcelona - Dinamo Kiev, ora 22:00
  • 04.11.2020 Ferencvaros - Juventus, ora 22:00
  • 24.11.2020 Juventus - Ferencvros, ora 22:00
  • 24.11.2020 Dinamo Kiev - Barcelona, ora22:00
  • 02.12.2020 Juventus -Dinamo Kiev, ora 22:00
  • 02.12.2020 Ferencvaros - Barcelona, ora 22:00
  • 08.12.2020 Barcelona - Juventus, ora 22:00
  • 08.12.2020 Dinamo Kiev - Ferencvaros, ora 22:00
Grupa H
  • 20.10.2020 PSG - Manchester United , ora 22:00
  • 20.10.2020 Leipzig - Basaksehir, ora 22:00
  • 28.10.2020 Basaksehir - PSG, ora 19:55
  • 28.10.2020 Manchester United - Leipzig, ora 22:00
  • 04.11.2020 Basaksehir - Manchester United, ora 19:55
  • 04.11.2020 Leipzig - PSG, ora 22:00
  • 24.11.2020 PSG - Leipzig, ora 22:00
  • 24.11.2020 Manchester United - Basaksehir, ora 22:00
  • 02.12.2020 Basaksehir - Leipzig, ora 19:55
  • 02.12.2020 Manchester United - PSG , ora 22:00
  • 08.12.2020 PSG - Basaksehir, ora 22:00
  • 08.12.2020 Leipzig - Manchester United, ora 22:00
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo