Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

UEFA Champions League continuă cu returul "optimilor": RB Leipzig - Spurs și Valencia - Atalanta

Cosmin Cioboata

Actualizat 11/03/2020 la 00:00 GMT+2

UEFA Champions League continuă în această seară cu returul optimilor de finală. RB Leipzig - Tottenham și Valencia - Atalanta sunt cele două dueluri de foc de astăzi, de la ora 22:00.

Marcel Sabitzer von RB Leipzig

Credit imagine: Getty Images

Fără spectatori în tribune, Valencia și Atalanta au oferit un recital de goluri pentru cei care au privit partida la televizor. Tonul a fost dat încă din minutul 2 când Ovidiu Hațegan a arătat punctul cu var și Ilicic a marcat. Valencia a egalat prin Gameiro, însă apoi a venit al 2-lea penalty pentru italieni.
În repriza a doua, Valencia a alergat după revenire și a reușit să ducă scorul la 3-2, însă au venit apoi alte 2 goluri ale lui Ilicic și Atalanta a trecut cu 8-4 la general de Valencia.
Leipzig s-a calificat în sferturile UEFA Champions League mult mai ușor decât s-ar fi așteptat. Decimată de accidentări, Tottenham nu a dat nicio clipă vreun semn că poate să întoarcă rezultatul din tur și rezistența lui Mourinho a cedat rapid, după primul gol marcat de Sabitzer.
S-a terminat 3-0 până la urmă, 4-0 la general, iar Tottenham a devenit prima echipă din istoria fotbalului englez care pierde într-un sezon de 4 ori cu echipe dintr-un alt campionat, în speță Bundesliga. Spurs a pierdut în grupele și cele 2 meciuri cu Bayern. Precedentul record era împărțit cu Arsenal, 3 înfrângeri contra echipelor germane.
----------------------------------------
Leipzig și Atalanta vor porni ca favorite în manșa secundă, după rezultatele excelente obținute în tur. Leipzig, considerată revelația sezonului în Bundesliga, s-a impus cu 1-0 pe terenul lui Spurs, grație golului lui Timo Werner, din lovitură de la 11 metri. În celălalt meci, Atalanta a câștigat categoric pe San Siro, în fața Valenciei, scor 4-1.

RB Leipzig - Tottenham (ora 22:00)

Fără Harry Kane și Heung-Min Son disponibili în faza ofensivă, Spurs s-a chinuit teribil în partida tur de la Londra, căutând în zadar drumul către poarta lui Gulacsi. În final, cei care au marcat au fost chiar oaspeții. Timo Werner a transformat un penalty în minutul 58, apoi formația pregătită de cel mai tânăr antrenor din Champions League, Julian Nagelsmann, a menținut avantajul pe tabelă până la final.
Situația se complică și mai rău înaintea meciului din Germania, Jose Mourinho fiind nevoit să se descurce fără Steven Bergwijn, accidentat grav la ultimul meci din campionat. De cealalată parte, și Nagelsmann are emoții în privința golgheterului Werner, care este improbabil pentru partida de la Leipzig, din cauza unor probleme musculare.
Timo Werner (RB Leipzig), buteur face à Tottenham

Leipzig, de neoprit pe teren propriu

Din perspectiva ultimelor rezultate înregistrate de cele 2 formații, RB Leipzig stă mult mai bine. Aflată pe locul 3 în Bundesliga, la 5 puncte în spatele liderului Bayern, echipa lui Nagelsmann este neînvinsă în ultimele 6 meciuri din toate competițiile, timp în care a încasat un singur gol. În același timp, Leipzig se poate lăuda cu o serie de invincibilitate pe teren propriu care datează din luna octombrie a anului trecut.
La polul opus, Tottenham trece printr-o perioadă destul de complicată în Premier League, ocupând abia poziția a 8-a, la 7 puncte depărtare de locurile de Champions League. Formația pregătită de Mourinho nu a reușit să câștige vreun meci din ultimele 6, fiind eliminată recent din Cupa Angliei de Norwich, ultima clasată din Premier League. În plus, Spurs a obținut o singură victorie în deplasare, în ultimele 8 partide din toate competițiile.
Jose Mourinho, Manager of Tottenham Hotspur during the UEFA Champions League round of 16 first leg match between Tottenham Hotspur and RB Leipzig at Tottenham Hotspur Stadium on February 19, 2020 in London, United Kingdom

Valencia - Atalanta (22:00)

Cu grave probleme de lot generate de o serie lungă de accidentări, Valencia va avea de recuperat o diferență de 3 goluri înregistrată de Atalanta în partida tur de la Milano. Pe un San Siro plin cu fani veniți de la Bergamo, Atalanta a câștigat clar partida tur, grație golurilor lui Hateboer (x2), Ilicic și Freuler. La scorul de 4-0 pentru trupa lui Gasperini, Cheryshev a reușit golul de onoare, de care încă mai atârnă câteva speranțe din partea fanilor spanioli.
Chiar dacă spectacolul din tribunele stadionului Mestalla va fi anulat din cauza epidemiei de coronavirus, pe teren lucrurile s-ar putea să stea altfel, având în vedere că ambele echipe propun un joc deschis și cu multe ocazii de poartă.
Robin Gosens springt in die Jubel-Traube von Atalanta Bergamo gegen FC Valencia

Atalanta are cel mai bun atac din Serie A

Dacă Valencia a remizat pe terenul lui Alaves în weekend, scor 1-1, Atalanta a trebuit să facă o mini-pauză din cauza virusului Covid-19 care a amânat mai multe partide din Serie A. Până ca această decizie să fie anuțată, formația italiană se afla într-o formă extraordinară, reușind să câștige 5 din ultimele 6 meciuri din toate competițiile.
Mai mult, în ultima etapă, trupa lui Gasperini a câștigat cu 7-2 pe terenul lui Lecce, ajungând la a 3-a partidă din acest sezon în care reușește să înscrie de 7 ori. Cu cel mai bun atac din Serie A, Atalanta va merge pe terenul Valenciei pentru a obține prima calificare în "sferturile" Champions League din istoria clubului. Dacă italienii n-au emoții în ceea ce privește disponibilitatea unor jucători de bază precum Ilicic, Muriel și Zapata, lucrurile nu sunt la fel de colorate în tabăra "liliecilor".
În duelul de diseară, Valencia nu se va putea baza pe mai mulți jucători importanți, printre care Maximiliano Gomez, Rodrigo și Gabriel. Trupa lui Garitano a resimțit grav absența unor jucători de bază în ultima vreme, aflându-se abia pe locul 7 în La Liga, primul sub zona cupelor europene.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol