Milioane de oameni au urmărit meciul de la Lisabona, iar glumele de pe rețelele de socializare s-au aflat la ordinea zilei. După ce a apărut informația că peste 11.000 de telespectatori au fost păcăliți și au urmărit meciul greșit, pe Twitter a apărut un videoclip amuzant, realizat de un fan extrem de creativ.

Acesta și-a folosit imaginația și le-a "transformat" fețelele starurilor de la PSG și Bayern, utilizând un filtru de întinerire de pe telefonul său. Peste imaginile din timpul finalei a adăugat și o melodie care s-a potrivit perfect, iar rezultatul a fost un adevărat succes. "Finala copiilor" s-a viralizat extrem de repede, stârnind râsetele fanilor de pretutindeni.

Champions League
S-au tras la sorți grupele UEFA Champions League! Grupă infernală pentru Mircea Lucescu
IERI LA 13:20

Mai jos, videoclipul respectiv:

Bayern Munchen a câștigat al 6-lea trofeu UEFA Champions League, după finala cu PSG

Finala de la Lisabona a început tare, cu Neymar, Kylian Mbappe și Robert Lewandowski în prim-plan. Mbappe a avut primele ocazii ale meciului pentru PSG, iar vârful lui Bayern a replicat cu un șut în bară. Boateng a ieșit accidentat în minutul 25, iar în locul său a intrat Sule.

Lewandowski a ieșit din nou la rampă în minutul 31, când a reluat periculos ca capul. Navas s-a aflat la post și a respins. Mbappe a avut ultima ocazie a primei reprize. Starul francez a fost găsit cu o pasă excelentă în fața porții, dar a trimis pe centrul porții și Neuer a salvat miraculos.

Kingsley Coman a marcat cel mai important gol al carierei în minutul 60. Atacantul francez a reluat excelent cu capul din careu, după o centrare ideală expediată de Joshua Kimmich.

PSG a alergat după egalare, însă Manuel Neuer a închis poarta formației pregătite de Hans Flick. Neymar a avut ultima mare ocazie a meciului. Complet epuizat, brazilianul a trimis slab către poarta lui Bayern.

S-a încheiat 1-0 pentru Bayern Munchen, care și-a trecut în palmares cel de-al 6-lea trofeu UEFA Champions League, după cele obținute în 1974, 1975, 1976, 2001 și 2013.

La numai 24 de ani, Coman a ajuns la 20 de trofee cucerite.

Grație performanței din această seară, formația germană a egalat-o la numărul de trofee supreme pe Liverpool, câștigătoarea din sezonul precedent. Real Madrid domină ierarhia respectivă, cu 13 trofee, în timp ce AC Milan se află pe locul 2, cu 7 succese în Champions League.

Champions League
Fotbalistul refuzat de FCSB va juca în grupele Champions League! Echipa sa a bifat o premieră
IERI LA 06:33
Champions League
Lucescu şi Dinamo Kiev, în grupele Champions League! Performanţă istorică pentru Ferencvaros
IERI LA 21:56