Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fanii lui Reading s-au săturat de George Pușcaș! Cum l-au ironizat pe român

Bianca Dumitru

Actualizat 02/11/2021 la 16:47 GMT+2

George Pușcaș a fost ironizat de suporterii lui Reading pe rețelele de socializare după ce a ajuns la peste 200 de zile de la ultimul gol înscris în Championship.

George Pușcaș (Reading)

Credit imagine: Getty Images

George Pușcaș, singurul atacant pus de Mirel Rădoi pe lista preliminară a stranierilor convocați pentru ultimele două partide din preliminariile Cupei Mondiale din 2022, i-a supărat pe suporterii lui Reading.
Românul, cotat de site-ul transfermarkt.com la 3 milioane de euro, nu a mai înscris niciun gol pentru englezi de la începutul lunii aprilie, iar fanii l-au ironizat, creând o pagină de Twitter unde contorizează zilele care au trecut de la ultima reușită a lui Pușcaș.
Pagina se numește Days Since George Pușcaș Scored for Reading, astăzi împlinindu-se 211 zile de la ultimul gol al atacantului de 25 de ani.
Pagina creată de suporterii lui Reading pentru George Pușcaș
George Pușcaș a ajuns la Reading în vara anului 2019, adunând 80 de apariții pentru clubul din a doua ligă engleză, în tricoul căreia a reușit 18 goluri și 5 pase decisive. În acest sezon, românul a jucat în 16 meciuri, reușind doar un assist.

LISTA STRANIERILOR CARE AR PUTEA FI CONVOCAȚI DE RĂDOI PENTRU MECIURILE DIN NOIEMBRIE

PORTAR: Florin Niță (Sparta Praga-Cehia, 11/0)
FUNDAȘI: Vlad Chiricheș (Sassuolo-Italia, 68/0), Cristian Ganea (Aris Salonic-Grecia, 8/0), Ionuț Nedelcearu (Crotone-Italia, 19/2), Andrei Rațiu (Huesca-Spania, 4/0), Adrian Rus (Fehérvár-Ungaria, 9/0), Alexandru Pașcanu (Ponferradina-Spania, 0/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K.-Turcia, 27/1)
MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldău (Galatasaray-Turcia, 18/2), Olimpiu Moruțan (Galatasaray-Turcia, 1/0), Ianis Hagi (Rangers-Scoția, 22/2), Dennis Man (Parma-Italia, 12/2), Valentin Mihăilă (Parma-Italia, 5/1), Răzvan Marin (Cagliari-Italia, 35/2), Marius Marin (Pisa-Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K.-Turcia, 49/6), Dragoș Nedelcu (Fortuna Düsseldorf-Germania, 5/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga-Cehia, 52/11)
ATACANT: George Pușcaș (Reading-Anglia, 24/8)
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul transmisiunilor Eurosport în a 11-a etapă de Premier League 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo