Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

China cenzurează Campionatul Mondial. Ce nu mai apare niciodată pe transmisii

Cristian Mihală

Actualizat 28/11/2022 la 11:26 GMT+2

China cenzurează imaginile cu spectatorii de la Campionatul Mondial. În locul acestor momente, fanii celei mai mari țări din lume văd prim-planuri cu jucătorii.

Niclas Füllkrug (Germany) against Spain

Credit imagine: Getty Images

China menține o politică de toleranță zero anti-Covid, și zone întregi încă se află în lockdown. Masca este obligatorie și există o serie de alte restricții, comparabile cu cele avute de noi în primele două-trei luni din pandemie.
În schimb, în Qatar, fanii au libertate totală și nu sunt obligați să poarte măști. Ca atare, în contextul în care chinezii au văzut la startul Mondialului imagini cu suporteri fără măști îmbrățișându-se, nemulțumirea față de politica de la Beijing a crescut enorm.

Campionatul Mondial | Cenzură pentru ca oamenii din China să nu vadă că restul lumii nu poartă mască

Pentru a contracara astfel de momente de revoltă a populației, televiziunea de stat din China, CCTV Sports, a înlocuit cadrele cu fanii din stadioanele din Qatar, cu imagini cu jucătorii sau oficialii. Potrivit Corriere dello Sport, asiaticii au câteva secunde la dispoziție să "lucreze" pe transmisiune și să prezinte imagini "neutre", care să nu stârnească furie și nemulțumire, așa cum s-a întâmplat cu cele în care fanii fără mască exultau.
Singurele imagini cu tribunele sunt reprezentate de cadrele de la distanță ale mulțimii, unde e dificil să se distingă fețele.
Cupa Mondială se bucură de o bună popularitate în China, chiar dacă naționala nu a ajuns la turneul final. Trebuie spus că cenzura CM nu funcționează doar la Beijing, ci și în Coreea de Nord. Acolo, disputele sunt transmise cu mai multe ore întârziere sau chiar a doua zi și numele, respectiv performanțelor "rivalilor" din Coreea de Sud e "interzis".
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo