Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Christoph Daum, pregătit să revină pe banca naționalei României: "Voi spune direct că mă întorc"

Irina Aldea

Publicat 20/11/2020 la 16:41 GMT+2

La trei ani după ce a fost dat afară de la echipa națională a României, Christoph Daum nu și-a găsit deocamdată echipă, dar este dispus oricând să revină pe banca echipei antrenate în prezent de Mirel Rădoi.

Christoph Daum

Credit imagine: Getty Images

În ultima perioadă s-a discutat tot mai mult despre posibila plecare a selecționerului Mirel Rădoi la Universitatea Craiova, echipă aflată în prezent pe locul al doilea în clasamentul Ligii 1, la egalitate de puncta cu liderul FCSB. Varianta "Mirel Rădoi pe Ion Oblemenco" a fost luată în calcul de către șefii olteni imediat după demisia lui Cristiano Bergodi (după înfrângerea cu Chindia Târgoviște, 0-1).
Daum a fost înlăturat de la cârma echipei naționale a României pe 14 septembrie 2017, însă anunță acum, în urma zvonurilor privind plecarea lui Mirel Rădoi, că este gata în orice clipă să revină pe bancă, în cazul în care este dorit: "Dacă va veni o ofertă potrivită, voi spune direct că mă întorc pe bancă", a spus Daum pentru Ksta, citat de SpotMedia.ro.

Christoph Daum, dornic să antreneze din nou echipa națională a României

După ce a fost dat afară de la echipa națională, Daum a afirmat că președinții cluburilor din Liga 1 au încercat să-i impună jucători, iar totul s-a terminat pentru el în momentul în care i-a refuzat: "România se dezvolta, dar nu era gata pentru schimbări mari. Influența clubului Steaua și a celorlalte cluburi mari este foarte puternică. Le-am spus președinților de cluburi: ‘Sunt independent, nu am legătură cu nimeni!’ Iar oamenilor nu le-a plăcut asta! În aceste condiții, nu văd o perspectivă! Poate va fi diferit în anii următori, poate că se vor întâmpla lucruri noi", a spus Daum anul trecut.
El susținea la acea vreme că are totuși o părere bună despre România, țară pe care încearcă în orice context să o laude: "România este o țară în dezvoltare, totul se schimbă. Tinerii studiază două sau trei limbi străine, se folosesc metode moderne. Am fost surprins de cât de frumoasă este țara. Am fost la Craiova, la Brașov, la Cluj, peste tot în țară. A fost o onoare și experiență bună pentru mine să lucrez în România. Oricum, am înțeles că ei folosesc în continuare metodele mele", a mai spus Daum.
Christoph Daum a preluat naționala României în iulie 2016, după ce în ultimii doi ani nu mai antrenase pe nimeni. Sub comanda tehnicianului german, România a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2018, având doar două victorii în opt meciuri, ambele cu Armenia, când am jucat în superioritate numerică. Daum a mai antrenat echipe ca FC Koln, VfB Stuttgart, Besiktas, Bayer Leverkusen, Austria Vienna, Fenerbahce, Frankfurt, Club Brugge sau Bursaspor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo