Așadar după amânarea meciului cu UTA și meciul cu Rapid este în pericol. Conform regulamentului, Petorlul trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a putea reveni pe terenul de fotbal.

În ce condiții se va juca Petrolul - Rapid

Conform DigiSport, întreg lotul Petrolului a fost testat miercuri iar rezultatele au arătat cinci jucători infectați. Tot lotul a fost izolat iar azi a fost efectuat un nou rând de teste, rezultatele fiind așteptate vineri.
Premier League
Arteta i-a găsit înlocuitor lui Lacazette! Cât ar trebui să achite Arsenal pentru atacantul dorit
ACUM 23 MINUTE
Peste cinci zile, pe 7 iulie, urmează o nouă serie de teste. Atunci, dacă vor fi mai puțin de trei jucători depistați pozitiv, echipa va putea reveni la fotbal. Dacă nu meciul cu Rapid va fi și el amânat.
Petrolul Ploiești urma să joace weekendul acesta cu UTA Arad în prima etapă din play-off-ul Ligii 2, însa nu mai puțin de cinci persoane din cadrul echipei prahovene au fost testate pozitiv cu Covid-19. Potrivit surselor Liga2.ro, cel puțin cinci persoane din cadrul echipei Petrolul, dintre care trei fotbaliști, au avut rezultate pozitive la testarea împotriva SARS-CoV-2 efectuată miercuri și ale căror verdicte au ieșit astăzi, cu o zi înainte de plecarea spre Arad, acolo unde sâmbătă, de la ora 17:00, echipa antrenată de Costel Enache avea programat meciul cu liderul UTA.
Cazurile de COVID-19 de la Petrolul au fost confirmate de DSP: "Testele au fost făcute la un laborator acreditat. E o anchetă mai complexă, fiindcă trebuie să indentificăm contacții nu doar din lot, ci și la nivel de club și familii. Vineri, probabil, vom avea tabloul concret. Cert este că cei 5 jucători vor fi internați la Spitalul din Câmpina, iar restul lotului intră în izolare pentru 14 zile. La testele anterioare au ieșit cu toții negativ, prin urmare cineva din club a adus virusul recent în grup. Din păcate, toată lumea s-a relaxat și ajungem la astfel de situații complicate", a spus Bogdan Nica, șeful DSP Prahova, pentru GSP.ro.
https://i.eurosport.com/2020/06/29/2841179.jpg
Premier League
Carrick și-a spus părerea sinceră despre Ronaldo, înainte de a-și anunța demisia de la United
ACUM O ORĂ
Liga
Ce a ajuns Eden Hazard! Marca anunță "oferta suprarealistă" primită de belgian
ACUM O ORĂ