Cine e Constantin Covaciu, dinamovistul decedat în accidentul din Argeș? A jucat fotbal la Sportul Studențesc și era maseur la echipa a 2-a a câinilor

Un accident rutier grav în care au fost implicați jucători de la echipa a 2-a a lui Dinamo, dar și membri ai staff-ului a avut loc vineri dimineața în localitatea Câmpulung Muscel, din județul Argeș. Constantin Covaciu, maseurul echipei, și șoferul microbuzului au decedat, în timp ce Adrian Ropotan a ajuns la spital.

Constantin Covaciu, maseurul celor de la Dinamo 2, a decedat într-un accident.

Credit imagine: From Official Website

O deplasare a echipei secunde a lui Dinamo s-a transformat într-o tragedie, după ce microbuzul în care se aflau membri ai lotului și ai staffului tehnic a fost implicat într-un accident grav în Câmpulung Muscel, județul Argeș.
În vehicul se aflau 16 persoane, iar impactul a fost atât de puternic încât autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. Microbuzul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un copac, iar intervenția echipajelor de salvare a fost una de amploare.
Din nefericire, accidentul s-a soldat cu două decese. Una dintre victime este șoferul microbuzului, iar cealaltă este Constantin "Gogu" Covaciu, maseurul formației Dinamo.
Covaciu avea 58 de ani și era o prezență cunoscută în cadrul clubului. Înainte de a lucra în stafful lui Dinamo, acesta avusese și o carieră de fotbalist, evoluând inclusiv pentru Sportul Studențesc.
Vestea decesului său a fost confirmată ulterior de Dinamo, care a transmis un mesaj după tragedia produsă în Argeș.
"Șoferul microbuzului a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului.
Din informațiile pe care le avem, șoferul microbuzului ar fi suferit un infarct în timpul condusului, fapt care a dus la pierderea controlului vehiculului. Din nefericire, domnul Constantin Covaciu, membru al staff-ului medical al echipei, a decedat în urma impactului suferit", se arată în comunicatul celor de la Dinamo.

Constantin Covaciu este fost jucător la Sportul Studențesc! A lucrat și la echipa mare a lui Dinamo

Potrivit informațiilor celor de la Fanatik, Constantin Covaciu se afla pe scaunul din dreapta șoferului în momentul producerii accidentului. Microbuzul nu aparținea clubului Dinamo, ci fusese închiriat, iar conducătorul auto nu avea o legătură directă cu gruparea din Ștefan cel Mare.
Covaciu era însă un om cu o istorie importantă în cadrul clubului. Înainte de a ajunge la echipa secundă, unde a lucrat alături de Adrian Ropotan, acesta făcuse parte și din stafful primei formații a lui Dinamo. A plecat de la echipa mare înainte ca Zeljko Kopic să preia conducerea tehnică a "câinilor".
În vârstă de 58 de ani, Gogu Covaciu avusese și o carieră de fotbalist. A evoluat pentru prima echipă a Sportului Studențesc, unde a fost coleg cu nume precum Marcel Coraș și Mihail Marian.
Legătura familiei Covaciu cu Dinamo nu s-a oprit la Gogu. Daniel Covaciu, fiul său, a activat la rândul său ca maseur în cadrul Academiei Dinamo.
Printre persoanele rănite în accident se numără și Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo. Fostul internațional a suferit o fractură deschisă la mână și a fost transportat la spital pentru tratament.
Accidentul a provocat o mobilizare masivă a echipajelor de intervenție, având în vedere numărul persoanelor implicate și gravitatea impactului. Pentru Dinamo, ziua care trebuia să fie una obișnuită de deplasare s-a transformat într-un moment de doliu.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo