Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cine este Karim Benzema și cum a ajuns copilul din ghetouri să câștige Balonul de Aur

Nicu Savin

Actualizat 17/10/2022 la 23:46 GMT+3

Karim Benzema este mare câștigător al Balonului de Aur 2022. Atacantul lui Real Madrid are o poveste de viață care poate fi oricând ecranizată. Născut într-o familie de imigranți algerieni, actualul star a avut o copilărie anevoioasă, petrecută în suburbiile orașului Lyon, dar a reușit să depășească toate impedimentele și să scrie o pagină aparte în istoria fotbalului francez și nu numai.

Karim Benzema, Balonul de Aur 2022

Credit imagine: Eurosport

Cu puțin timp în urmă s-a terminat gala decernării Balonului de Aur 2022, iar Karim Benzema este marele câștigător. Atacantul lui Real Madrid nu a avut rival în cursa pentru cel mai bun jucător al lumii în ultimul an, depășind aproape orice așteptări prin evoluțiile sale din stagiunea trecută, când a câștigat La Liga și Champions League, fiind golgheter în ambele competiții.
Drumul lui Benzema până la câștigarea celui mai prestigios trofeu individual din fotbalul mondial a fost unul presărat cu mari greutăți. S-a născut pe 19 decembrie 1987, la Lyon, într-o familie de imigranți algerieni. Tatăl său s-a născut în țara africană, dar a ajuns în Franța în 1950. Mama sa provine tot dintr-o familie algeriană emigrată în Franța la jumătatea secolului trecut, dar aceasta s-a născut la Lyon.
Copilăria lui Benzema a fost una anevoiasă. Alături de 8 frați, a crescut în Bron, o suburbie aflată în partea estică a Lyonului. Prima casă a lui Benzema a fost o simplă rulotă, iar micuțul Karim a avut de îndurat greutățile cu care se confruntau la vremea respectivă toți copiii proveniți din familii de africani plecați în Franța pentru o viață mai bună.
Fotbalul i-a întins o mână lui Benzema, iar acesta a apucat-o cu toate forțele și nu i-a mai dat drumul. Cariera sa la nivel juvenil avea să înceapă la Bron Terraillon SC, la vârsta de 8 ani. "Coco", așa cum era poreclit micuțul Karim, avea să facă pasul în scurt timp la Academia lui Olympique Lyon, fiind remarcat de scouterii marii echipe la un meci în care a marcat două goluri.

Karim Benzema, 13 ani în care a scris istorie pentru Real Madrid

Ascensiunea sa a fost fulminantă, iar în 2005 a fost promovat la prima echipă a lui Lyon, cu care a câștigat 3 titluri în Ligue 1, o Cupă a Franței și 4 Supercupe ale Franței, fiind și golgheterul campionatului în sezonul 2007-2008. În 2009 a fost cumpărat de Real Madrid pentru 35 de milioane de €, o sumă record pentru fotbalul francez la vremea respectivă.
Investiția madrilenilor s-a dovedit a fi una dintre cele mai inspirate din istoria clubului, Benzema devenind o adevărată legendă pentru gruparea blanco. În cei 13 ani petrecuți până acum pe Bernabeu, Benzema a marcat 328 de goluri și a cucerit nenumărate trofee, printre care și 5 Ligi ale Campionilor și 4 titluri în La Liga.
Francezul este al doilea marcator din istoria Realului, după Cristiano Ronaldo, și cel mai bun pasator din istoria clubului (160 de pase decisive). De asemenea, este jucătorul non-spaniol care a bifat cele mai multe apariții în tricoul blanco.

Karim Benzema a ratat șansa de a deveni campion mondial din cauza unui scandal de proporții! Se poate revanșa în acest an

Cariera lui Benzema nu a fost presărată însă numai cu succese. Cea mai mare controversă legată de numele său a fost excluderea de la națională pentru o perioadă de 6 ani, între 2015 și 2021.
Benzema a debutat la prima reprezentativă a Hexagonului în 28 martie 2007, într-un amical cu Austria, în care a intrat la pauză și a înscris singurul gol al meciului. În prealabil, Benzema făcuse ravagii la naționalele de tineret și juniori ale Franței, câștigând titlul european cu reprezentativa U17, în 2004. După debutul la naționala mare, nimic nu părea să-l mai scoată de acolo. A participat cu Franța la EURO 2008, dar a fost lăsat pe dinafară de Raymond Domenech pentru Mondialul din 2010. A revenit ulterior și a jucat la EURO 2012 și la Mondialul din 2014, dar în 2015 a fost protagonistul unui imens scandal.
La 4 noiembrie 2015, Benzema a fost arestat de poliția franceză pentru presupusul său rol în șantajarea conaționalului Mathieu Valbuena în celebrul caz "Sex Tape". A fost eliberat la scurt timp, dar procesul a fost unul de lungă durată și s-a terminat abia anul trecut, Benzema fiind condamnat la un de închisoare cu suspendare și primind o amendă de 75.000 de €. Scandalul iscat în 2015 i-a determinat pe șefii fotbalului francez să-l suspende pe o perioadă nedeterminată pe Benzema de la națională, motivând că un internațional francez ar trebui să fie un exemplu în societate, nu să aibă imaginea pătată.
Din nefericire, Benzema a ratat astfel șansa de a deveni campion mondial cu Franța în 2018, ceea ce reprezintă probabil cel mai mare regret al carierei sale. Timpul nu este însă pierdut, deoarece echipa lui Deschamps se numără printre favotitele turneului final din acest an, iar Karim va fi în Qatar.
Benzema a fost reprimit la națională în 2021 și a participat la EURO, unde Franța a ieșit surprinzător în optimi. Ulterior, Benzema & Co au câștigat Liga Națiunilor, ceea ce reprezintă singurul trofeu internațional al atacantului de la Real Madrid. În total, Benzema are 97 de selecții la prima reprezentativă a Franței, pentru care a dat 37 de goluri, fiind pe locul 5 în topul marcatorilor all-time.
Ajuns la 34 de ani, Benzema a devenit al 5-lea francez care câștigă Balonul de Aur, după Raymond Kopa, Michel Platini, Jean Pierre Papin și Zinedine Zidane. Cum l-a nivel de club a câștigat tot ce se putea câștiga, cireașa de pe tortul poveștii sale nu poate fi reprezentată decât de un titlu important cu naționala Franței. Acesta ar putea veni în decembrie, la Mondialul din Qatar, sau în 2024, la Europeanul din Germania. E greu de crezut că Mondialul din 2026 îl va mai prinde pe Karim la națională, dar nimic nu este exclus ținând cont de profesionalismul și constanța sa.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo