Cine îl înlocuieşte pe Mircea Lucescu la naţională, dacă acesta demisionează. 4 nume pe "masa" lui Burleanu şi un mare favorit
Actualizat 10/09/2025 la 08:10 GMT+3
Mircea Lucescu se gândeşte serios să demisioneze din postul de selecţioner al României, dezamăgit de atitudinea jucătorilor. Răzvan Burleanu speră să nu fie cazul de așa ceva, însă are pregătite mai multe variante în cazul în care marele antrenor decide să nu mai continue.
Mircea Lucescu
Credit imagine: Getty Images
România a scăzut exponenţial din punct de vedere al jocului. După un Euro fantastic, în care tricolorii şi-au depăşit condiţia, așteptările erau mari, mai ales că la cârma primei reprezentative a venit cel mai titrat tehnician român din istorie, Mircea Lucescu.
În ciuda faptului că prima reprezentativă a avut parte de o grupă extrem de uşoară, evitând marile forţe ale Europei, șansele de calificare directă la Mondial, după o pauză de 28 de ani, sunt nule. După dezastrul din amicalul contra Canadei, 0-3 pe Arena Naţională, Stanciu&Co s-au făcut de râs şi în Cipru, unde nu au reuşit să învingă o naţională modestă, deşi au condus cu 2-0 pe tabelă (s-a terminat 2-2).
La finalul partidei de aseară, Lucescu a avut un discurs resemnat, dând de înţeles că ia în calcul serios varianta de a renunţa.
"M-a nemulţumit că nu am mai respectat ce am pregătit, jocul de construcţie. Sunt foarte dezamăgit, pentru că nu mă aşteptam", a spus Il Luce aseară, pentru ca apoi, întrebat dacă se gândeşte la demisie, să răspundă "Nu ştiu, o să vedem".
Gheorghe Hagi, prima variantă în cazul în care Mircea Lucescu demisionează
"Il Luce" a pierdut vestiarul şi simte că, dacă va rămâne, şi șansele la baraj ar fi compromise, astfel că ideea de a renunţa nu e una pe care să o fi vehiculat fără fundament. De altfel, el s-a gândit să renunţe încă de după partida test contra Canadei, dezamăgit de atitudinea jucătorilor.
Evident, Răzvan Burleanu, președintele Federației, încearcă să îl convingă pe veteranul de 80 de ani să continue, însă la FRF se ia în calcul deja o soluţie de backup, în măsura în care acest lucru nu va fi posibil.
Principalul tehnician vizat, în cazul în care Lucescu renunţă, e Gheorghe Hagi. Acesta a renunţat la postul de antrenor al Farului înainte de acest sezon, după ce a cucerit două titluri cu formaţia de la malul mării. Ar fi o revenire după aproape un sfert de veac a "Regelui" la prima reprezentativă, chiar înaintea unui baraj. În 2001, el a fost pe bancă la dubla de tristă amintire cu Slovenia, când, pe Ghencea, tricolorii nu au reuşit să întoarcă rezultatul din tur, deşi Hagi a terminat cu 5 atacanţi pe teren (2-1 pentru sloveni la Ljubljana, 1-1 la retur, la Bucureşti).
Hagi nu are însă o relaţie excelentă cu Federaţia, motiv pentru care şefii fotbalului românesc trebuie să aibă şi alte variante. Se discută despre revenirea lui Mirel Rădoi, dar nici antrenorul Craiovei nu pare foarte încântat de o revenire, deşi România a arătat cel mai ofensiv fotbal din istoria recentă sub comanda lui. Nu doar contractul cu Universitatea stă în calea unei astfel de mutări, ci şi relaţia glacială pe care fostul internaţional o are cu Stoichiță, mâna dreaptă a lui Burleanu.
Se pare că o variantă ar fi şi Laurenţiu Reghecampf, în prezent la Al Hilal Omdurman, în Sudan. Fostul tehnician de la FCSB nu a obţinut încă vreo victorie cu noua echipă şi e într-o situaţie ingrată la club, astfel că aducerea lui ar fi destul de uşoară. Un lucru e cert: federalii nu se gândesc la aducerea unui antrenor străin, urmând a da credit tot unui român, în măsura în care Lucescu decide să demisioneze.
De menţionat şi faptul că şefii FRF s-au gândit şi la varianta Dan Petrescu, liber de contract după despărţirea de CFR Cluj, dar fostul mare fundaş dreapta, deşi poate cel mai bun antrenor al ultimilor ani în fotbalul românesc, are şanse mici să accepte, din cauza unor probleme de sănătate pe care le gestionează.
În acest moment, deși am avut parte de o tragere la sorți favorabilă, ne putem mulțumi doar cu barajul obținut în urma rezultatelor din Nations League.
Pe 9 octombrie, România va întâlni Moldova într-un meci amical, urmând ca pe 12 octombrie să se dueleze cu Austria. În noiembrie, "tricolorii" vor disputa alte două partide, cu Bosnia (15 noiembrie) și San Marino (18 noiembrie).
Clasament Grupa H:
1. Bosnia - 12p (5 meciuri)
2. Austria - 12p (4 meciuri)
3. România - 7p (5 meciuri)
4. Cipru - 4p (5 meciuri)
5. San Marino - 0p (5 meciuri)
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo