Facțiunile "ultras'' din rândul suporterilor lui Dinamo Kiev au fost total împotriva aducerii lui Mircea Lucescu pe banca echipei. La presiunile acestora, antrenorul român a cedat și și-a anunțat demisia, iar locul său va fi luat foarte probabil de fostul antrenor Serhiy Rebrov.
https://i.eurosport.com/2016/09/27/1940212.jpg
Ukrainian Premier League
Mircea Lucescu, victorie obținută în minutul 90+7 cu Dinamo Kiev: "Au fost emoţii puternice!"
18/09/2021 LA 21:02

Lucescu a fost ales în dauna lui Rebrov

Conform unui comunicat al unuia dintre liderii din galeria lui Dinamo Kiev, indignarea suporterilor nu a venit doar din cauza trecutului lui Mircea Lucescu. Evident, acela a fost principalul motiv, însă se pare că suporterii au fost atât de furioși și pentru că românul a fost preferat de Igor Surkis în dauna lui Serhiy Rebrov, omul care a fost pe banca echipei la ultimele 2 titluri de campioană, în 2014-2015 și 2015-2016.
În opinia suporterilor, Rebrov era mult mai îndreptățit să preia echipa în acest moment, ținând cont de performanțele pe care le-a obținut în trecut, dar și de trecutul său glorios ca și jucător la echipa din capitala Ucrainei.
https://i.eurosport.com/2013/04/19/992934.jpg

Venirea lui Rebrov al calma spiritele

Tensiunea a atins cote maxime la Kiev după numirea lui Mircea Lucescu, dar lucrurile par să se mai fi liniștit după demisia acestuia de astăzi, pentru că fanii sunt mulțumiți de acest lucru.
În zilele trecute nu doar Mircea Lucescu a fost hulit de fanii echipei, ci și Igor Surkis, a cărui mișcare a generat reacții dure atât din partea suporterilor cât și din partea unor mari legende ale clubului.
Acum că Lucescu a demisionat, Surkis are șansa să calmeze definitiv spiritele din jurul clubului prin numirea lui Serhiy Rebrov la cârma echipei.
Rămâne de văzut dacă acesta va mai accepta oferta de la Dinamo Kiev, după ce Lucescu a fost ales inițial în locul său. Probabil că o va face, având în vedere că și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Dinamo, iar ca antrenor a avut de asemenea rezultate foarte bune în primul său mandat.
Liga Campionilor UEFA
LIVE BLOG Champions League | Victorii clare pentru Bayern și Juventus! Toate rezultatele serii
14/09/2021 LA 04:39
Liga Campionilor UEFA
Ovidiu Hațegan, delegat la un meci din Champions League! Programul primei etape a grupelor
13/09/2021 LA 10:16