Suma câștigată de Al Hilal, echipa lui Răzvan Lucescu, la Campionatul Mondial al Cluburilor

Al Hilal, echipa pregătită de Răzvan Lucescu, va primi din partea FIFA suma de 1,8 milioane de euro pentru evoluția de la Campioanatul Mondial al Cluburilor, unde s-a clasat pe locul 4. Liverpool a câștigat trofeul, după ce a trecut cu 1-0 de Flamengo, grație golului înscris de Bobby Firmino, în minutul 99.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Al Hilal a pierdut finala mică din Qatar la loviturile de departajare, în fața celor de la Monterrey. După expirarea celor 90 de minute, scorul era 2-2. Pentru formația lui Lucescu au înscris Eduardo și Gomis, în timp ce pentru echipa din Mexic au punctat Gonzalez și Meza.
Conform regulamentului, după fluierul de final al arbitrului Hațegan, s-a trecut direct la executarea loviturilor de departajare. Cardenas, portarul celor de la Monterrey, a fost eroul finalei mici, după ce a apărat două lovituri și a transformat penalty-ul decisiv.

Răzvan Lucescu a lăudat forța lui Monterrey

La finalul confruntării pierdute la penalty-uri, Răzvan Lucescu a recunoscut forța adersarului și, în același timp, a lăudat capacitatea de efort a elevilor săi:
"Am jucat bine, dar am întâlnit un adversar foarte puternic. A fost un meci cu multă risipă de efort, iar în cele din urmă cei de la Monterrey au fost mai proaspeți. S-a văzut atunci când s-au făcut schimbările.", a spus Răzvan Lucescu la finalul partidei.
Al Hilal a mai jucat două meciuri până să ajungă în finala mică a turneului. În sferturi, formația saudită a câștigat la limită împotriva lui Esperance Tunis, scor 1-0, apoi a pierdut în semifinale contra lui Flamengo, scor 1-3.
Pentru că a încheiat pe locul patru la Mondialul Cluburilor, Al Hilal va primi din partea FIFA suma de 1,8 milioane de euro. Liverpool, câștigătoarea competiției, a plecat acasă cu 4,7 milioane de euro, grație victoriei dramatice obținute în fața câștigătoarei Copei Libertadores, Flamengo. Bobby Firmino a înscris unicul gol al finalei de la Doha, în minutul 99.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo