Primul diagnostic primit de Musiala, după accidentarea horror din PSG - Bayern! Cât va lipsi mijlocașul
Jamal Musiala, abia revenit în echipa de start a lui Bayern după o pauză de două luni, a suferit o accidentare horror în această seară, în prima repriză a meciului cu PSG de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Gianluigi Donnarumma a fost implicat în acea fază, dar nu poate fi acuzat de fault.
Neves și Cancelo, în lacrimi la Mondialul Cluburilor, după moartea lui Diogo Jota
Sursa video: SNTV
UPDATE | Jamal Musiala a ajuns la spital imediat după accidentarea suferită în meciul dintre PSG și Bayern, fiind supus unor investigații medicale. Conform primelor informații oferite de medici, mijlocașul ar fi suferit o ruptură de peroneu stâng și și-a deteriorat mai multe ligamente.
Jurnaliștii de la Bild, citați de Fabrizio Romano, au anunțat în această seară că fotbalistul de 22 de ani ar urma să lipsească de pe teren pentru aproape tot restul anului, având nevoie de circa 4-5 luni pentru a se putea recupera.
Bayern și PSG se înfruntă în această seară, pe Mercedes-Benz Stadium din Atlanta, într-un meci contând pentru sferturile de finală ale Campionatului Mondial al Cluburilor.
La pauză, tabela indica 0-0, dar prima repriză a fost marcată de o accidentare horror. Jamal Musiala s-a ales cu piciorul rupt după o fază în care a fost implicat Gianluigi Donnarumma.
Portarul francezilor a plonjat să rețină balonul și l-a prins pe Musiala cu piciorul sub el, proptit în pământ. Glezna germanului a putut fi apoi văzută într-o poziție nefirească, mijlocașul de 22 de ani urlând de durere.
Donnarumma s-a arătat vizibil afectat de ceea ce s-a întâmplat, plângând în timp ce jucătorii ambelor echipe au venit în jurul lui Musiala, care a primit câteva îngrijiri pe teren.
Germanul era la prima apariție în echipa de start a bavarezilor după 3 luni. În aprilie și mai nu a jucat aproape deloc din cauza unei probleme musculare.
Apoi, la competiția din SUA, Musiala a fost folosit în meciurile cu Auckland City, Boca Juniors și Flamengo, dar a intrat din postura de rezervă și nu a prins mai mult de 30 de minute per partidă.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Paris Saint-Germain
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4094.png)
2
0
FC Bayern München
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4017.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)