Al-Khelaifi: "Dacă Dembele nu câștigă Balonul de Aur, avem o problemă..."

Nasser Al-Khelaifi (51 de ani), președintele celor de la Paris Saint-Germain, a făcut o declarație referitoare la fotbalistul care, în opinia sa, ar merita Balonul de Aur în acest an, considerând că Ousmane Dembele (28 de ani) este jucătorul care merită din plin acest trofeu. Oficialul parizienilor a vorbit și despre noul format al Campionatului Mondial al Cluburilor.

Neves și Cancelo, în lacrimi la Mondialul Cluburilor, după moartea lui Diogo Jota

Sursa video: SNTV

Nasser Al-Khelaifi, președintele clubului Paris Saint-Germain, a avut o declarație categorică în privința jucătorului care, în opinia sa, ar trebui să câștige Balonul de Aur. Deși mulți îl consideră favorit pe Lamine Yamal (18 ani), tânărul fenomen de la FC Barcelona, oficialul qatarez înclină clar balanța spre decarul france de pe Parc de Princes și pune presiune pe organizatorii decernării trofeului.
"Dacă Ousmane Dembele nu câștigă Balonul de Aur, atunci avem o problemă. Având în vedere sezonul fantastic pe care l-a făcut, nu există nicio îndoială că va câștiga Balonul de Aur. Dacă nu îl câștigă, e clar că ceva nu e în regulă. A făcut tot ce trebuie", a declarat Al-Khelaifi, conform RMC Sport, înaintea meciului din sferturile de finală ale Campionatului Mondial al Cluburilor, în care PSG va înfrunta Bayern Munchen.
33 de goluri și 15 assist-uri a reușit Dembele în sezonul 2024/25, în care PSG a cucerit, în premieră, UEFA Champions League, dar și titlul în Ligue 1, Cupa și Supercupa Franței.
"Desigur, este un jucător important pentru club. Dar cel mai important este ca toți să joace pentru echipă", a mai spus președintele și CEO-ul celor de la PSG.

Despre noul format al campionatului mondial al Cluburilor

Al-Khelaifi a fost întrebat și despre noul format al Campionatului Mondial al Cluburilor, precum și despre calendarul tot mai încărcat care apasă asupra jucătorilor.
"Evident că atunci când organizezi o astfel de competiție apar și lucruri mai puțin ideale, dar, per total, este o competiție extraordinară. Reprezintă o piață nouă pentru fotbal, pentru brand, pentru întreg clubul. Nu înțeleg de ce oamenii critică această competiție. În trecut, cluburile și jucătorii nici nu participau la Mondial... trebuie să fim pozitivi. Există multe provocări financiare în fotbal. Jucătorii, antrenorul, toți sunt motivați, meci după meci, să ajungă cât mai departe.", a încheiat Nasser Al-Khelaifi, CEO-ul celor de la Paris Saint-Germain.
PSG va înfrunta în această seară, de la ora 19:00, la Atlanta, pe Bayern Munchen, pentru un loc în semifinalele Campionatului Mondial al Cluburilor. Dacă vor trece de echipa lui Vincent Kompany, parizienii vor înfrunta câștigătoarea dintre Real Madrid și Borussia Dortmund.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo