Cole Palmer, cuvinte mari pentru Enzo Maresca după triumful de la CMC: "Construiește ceva special"
Publicat 14/07/2025 la 10:48 GMT+3
Cole Palmer a fost eroul finalei Campionatului Mondial al Cluburilor, iar acesta a ținut să-și felicite antrenorul la finalul meciului câștigat cu scor de neprezentare în fața lui PSG. Englezul consideră că Chelsea va crește și mai mult cu Maresca pe bancă.
Chelsea
Credit imagine: Getty Images
Cole Palmer a câștigat finala Mondialului Cluburilor aproape de unul singur pentru Chelsea. Vedeta clubului londonez a marcat primele două goluri ale meciului disputat la New York cu execuții aproape trase la indigo. Acesta a urmat să-i paseze decisiv lui Joao Pedro, pentru golul care a asigurat trofeul pentru "albaștri".
Palmer a fost desemnat atât "Omul Meciului", cât și cel mai bun jucător al turneului de către organizatori. Mijlocașul de 23 de ani a spus la finalul meciului că Chelsea a "închis gura" celor care se îndoiau de valoarea echipei, înaintea turneului dar și a finalei disputate duminică:
"E un sentiment excelent. Chiar mai bun pentru că toată lumea s-a îndoit de noi înainte de meci. Să ieșim pe teren și să jucăm așa în fața unei echipe atât de bune, e nemaipomenit. Îmi plac finalele și s-a întâmplat din nou", a spus Palmer, la exact un an de când marca în finala EURO 2024 contra Spaniei.
Palmer: "Maresca construiește ceva special"
Acesta nu a uitat de antrenorul său, Enzo Maresca, cel care a ajuns la Chelsea în urmă cu un an și a reușit să construiască o echipă de acest nivel dintr-un lot supranumeric: "Antrenorul a avut un plan excelent pentru azi. Știa unde vor apărea spațiile. A trebuit doar să-l răsplătesc cu câteva goluri. Construiește ceva special, ceva important la această echipă. Simt că mergem în direcția cea bună", a încheiat Palmer, citat de SkySports.
Cole Palmer a fost decisiv pentru Chelsea în ambele finale disputate în acest sezon. Internaționalul englez a pasat decisiv de două ori în ultimul act din Conference League, iar acum a marcat o "dublă" și a oferit un assist în finala de la Mondialul Cluburilor.
Cu 32 de contribuții decisive în sezonul 2024-2025 (18 goluri și 14 assist-uri), Palmer va fi cu siguranță nominalizat pentru câștigarea Balnului de Aur, iar cele două trofee câștigate ar putea să-i crească șansele de a se apropia de top la viitoarea ediție a acestui premiu.
Subiecte asemănătoare