Luis Enrique, prima reacție după incidentele de la finalul partidei PSG - Chelsea! "Cred că e logic"

Chelsea s-a impus aseară, în finala Campionatului Mondial al Cluburilor, în fața celor de la PSG, cu scorul de 3-0. La finalul partidei, antrenorul parizienilor, Luis Enrique, a fost implicat într-un scandal între jucătorii celor două echipe, ajungând să-l ia de gât pe Joao Pedro. Tehnicianul a explicat ce s-a întâmplat.

PSG a învins-o cu 4-0 pe Real Madrid și e în finala Mondialului Cluburilor! Rezumatul partidei

Sursa video: SNTV

Chelsea a câștigat aseară trofeul Campionatului Mondial al Cluburilor, după ce a învins-o în finala de pe MetLife Stadium, cu scorul de 3-0, pe PSG.
La finalul partidei, francezii au demonstrat că nu au gestionat bine înfrângerea și au intrat în conflict cu adversarii, în încăierare fiind implicat și Luis Enrique, care pare că l-ar fi luat de gât pe Joao Pedro.
Ulterior, la conferința de presă, antrenorul a încercat să-și justifice reacția, explicând ce s-a întâmplat. Tehnicianul a spus că el s-a amestecat în acel conflict doar pentru a calma spiritele, totul izbucnind din cauza tensiunii acumulate de-a lungul partidei.
"La sfârșitul meciului, e multă tensiune. Este o situație care putea fi evitată de toată lumea. Cred că este logic. Îi voi împiedica pe jucătorii mei să continue într-o astfel de încăierare și de acolo vor fi îmbrânceli din partea tuturor.
Cred că nu este cel mai bun lucru pe care l-am făcut. Este un rezultat al tensiunii, rezultatul situației din meci și nu am nimic mai mult de adăugat", a declarat Luis Enrique, citat de Daily Mail.

Luis Enrique, suspendat 3 etape?

Luis Enrique (55 de ani) ar putea fi suspendat pentru cel puțin trei meciuri, potrivit prevederilor din Codul Disciplinar al FIFA pentru comportament violent, în condițiile în care incidentul nu l-a implicat pe arbitrul partidei.
Conform regulamentului competiției, sancțiunile dictate pe durata turneului nu se aplică în alte competiții. Textul exact al regulamentului prevede că: "În conformitate cu articolul 74 din Codul Disciplinar al FIFA, orice suspendare dictată în urma unei eliminări (ca urmare a unui cartonaș roșu direct sau indirect), fie a unui jucător, fie a unui antrenor, nu se aplică în alte competiții."
Totuși, rămâne de văzut ce se va întâmpla în cazul lui Luis Enrique, după incidentul de aseară de la New Jersey. Va fi esențial raportul observatorului FIFA al meciului, conform Mundo Deportivo.
Dacă se aplică regulamentele FIFA și Codul Disciplinar, antrenorul riscă o suspendare de cel puțin trei meciuri, conform articolului 2 din capitolul al doilea, privind infracțiunile, care stipulează că se aplică o sancțiune de minim trei partide, pentru agresiuni fizice asupra unui adversar sau a unei alte persoane care nu este oficial al meciului (deci altcineva în afara arbitrului).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo