Meci entuziasmant la Campionatul Mondial al Cluburilor! Manchester City a învins-o pe Juventus, iar Savinho a marcat un gol senzațional

Ambele calificate deja în optimi, Juventus și Manchester City s-au întâlnit în ultima etapă a fazei grupelor Campionatului Mondial al Cluburilor. "Cetățenii" s-au impus cu scorul de 5-2, la finalul unui meci entuziasmant.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

Juventus și Manchester City s-au întâlnit, în această seară, la Campionatul Mondial al Cluburilor. Ambele calificate, cele două s-au duelat strict pentru prima poziție și își vor afla la noapte adversarele din optimi.
În primele runde, torinezii au câștigat disputele cu Wydad (4-1) și Al Ain (5-0), în vreme ce englezii au bifat la rândul lor victorii împotriva echipelor din Maroc (2-0) și Emiratele Arabe Unite (6-0).
Deși se anunța un duel echilibrat, pe teren, în această seară, doar Manchester City a contat de cele mai multe ori pe teren.
"Cetățenii" au deschis scorul repede, în minutul 9, prin Jeremy Doku, dar Juventus a restabilit egalitatea, două minute mai târziu, când Koopmeiners l-a învins pe Edeson. Ulterior, Manchester City a trecut din nou în avantaj, grație unui autogol al lui Kalulu și italienii nu au avut forța să revină.
Mai întâi, Haaland a "dublat" avantajul, marcând cu poarta goală, în minutul 52, înainte ca Phil Foden (minutul 69) și Savinho (minutul 75) să ducă scorul la 5-1. Golul marcat de brazilian a fost unul dintre cele mai frumoase la actuala ediție, el reușind să înscris cu o execuție magnifică din afara careului!
Totuși, ultimul cuvânt la avut Juventus. Vlahovic s-a desprins extraordinar și a stabilit scorul final, 5-2.
Astfel, Manchester City a încheiat grupa pe prima poziție și o va întâlni în optimi pe echipa de pe locul secund din grupa în care se bat la calificare Real Madrid, Salzburg și Al Hilal. De cealaltă parte, Juventus va întâlni ocupanta primei poziții din aceeași grupă.
Clasament Grupa H:
1. Real Madrid - 4p (+2)
2. Salzburg - 4p (+1)
3. Al Hilal - 2p (0)
4. Pachuca - 0p (-3)
În celălalt meci al grupei din care au făcut parte Manchester City și Juventus, Al Ain a învins-o pe Wydad, scor 2-1.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo