Povestea incredibilă a periplului lui Mehdi Taremi, blocat în Iran în plin Mondial al Cluburilor

Inter și Cristi Chivu vor evolua în această seară, de la ora 22:00, împotriva celor de la Fluminense, în optimile Cupei Mondiale a Cluburilor. Nerazzurri vor trebui din nou să se descurce fără atacantul său, Mehdi Taremi (32 de ani), în continuare blocat în Teheran.

Două goluri ale lui Harry Kane au ajutat-o pe Bayern Munchen să învingă 4-2 pe Flamengo. Sursa: SNTV

Sursa video: SNTV

Cristi Chivu este nevoit să se descurce în continuare în cadrul turneului din Statele Unite ale Americii fără Mehdi Taremi. Atacantul iranian este blocat în țara natală, după ce a revenit acasă la familie după finala UEFA Champions League pierdută împotriva celor de la Paris Saint-Germain, 0-5, pe 31 mai.
Inițial fără vești de la jucător, după suspendarea traficului aerian, Inter a reușit în cele din urmă să reia legătura cu fostul atacant al lui FC Porto.
Potrivit Gazzetta dello Sport, jucătorul, care a mai evoluat pentru Persepolis, Al-Gharafa și Rio Ave, a reușit să fugă din Teheran, orașul afectat de conflictul existent. După un drum cu mașina de aproape 1.000 km, Taremi s-a refugiat în orașul natal, Bushehr, de pe coasta Golfului Persic.
În contact permanent cu managerul clubului, Matteo Tagliacarne, și în dialog cu antrenorul Cristi Chivu, Taremi a transmis că este bine, calm și în siguranță, într-o zonă ferită de atacuri.
Deși aflat departe de zonele afectate, Taremi nu și-a abandonat obiectivul principal: să joace fotbal. Continuă să se antreneze individual, sperând să se alăture echipei în fazele finale ale competiției. Totuși, Inter pare să fi exclus această posibilitate, având în vedere avansarea turneului și dorința clubului de a nu-și expune jucătorul la riscuri suplimentare.
Dacă va trece de Fluminense, Inter va întâlni în sferturi pe învingătoarea dintre Manchester City și Al-Hilal, pe Bank of America Stadium din Charlotte.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo