Potrivit The Guardian, oficialii echipelor au votat în unanimitate redeschiderea bazelor de pregătire, cu condiția ca jucătorii să fie supuși unor protocoale medicale extrem de stricte, prin care să fie evitată infectarea cu Covid-19. Ca urmare a deciziei de la ședința de astăzi, jucătorii din campionatul Angliei vor putea reveni la antrenamente începând de mâine după-amiază.
La început, fotbaliștii vor fi nevoiți să păstreze distanța socială și să se antreneze în grupuri restrânse. Conducătorii cluburilor au fost informați că următorii pași se vor dovedi mult mai dificili decât par la prima vedere. În acest context, va fi nevoie de multă muncă și de protocoale foarte bine puse la punct, astfel încât riscul contaminării cu Covid-19 să ajungă la 0.

Cum vor arăta restricțiile din timpul antrenamentelor

Fotbal
Dan Petrescu, explicații pentru eșecul din Cupa României: "Cei care fac tragerea să se gândească"
ACUM 5 ORE
Încă din urmă cu o săptămână, cluburile din Premier League au fost informate de către oficialii Ligii că vor trebui să respecte o serie de măsuri odată cu revenirea jucătorilor la antrenamente.
Potrivit BBC, toate echipele din campionatul Angliei vor trebui să respecte, într-o primă fază, un protocol strict pentru ca orice risc de infectare cu Covid-19 să fie diminuat.
Care sunt restricțiile din timpul antrenamentelor:
  • jucătorii se vor antrena în grupuri de câte 5
  • alunecările și deposedările vor fi interzise
  • terenurile, mingile, porțile și steagurile de la colț vor fi dezinfectate înaintea fiecărui antrenament
  • jucătorii vor fi testați de două ori pe săptămână
  • jucătorii vor fi chestionați și testați pentru temperatură înaintea fiecărui antrenament
  • jucătorii vor trebui să respecte regulile de igienă și să păstreze distanța socială în locurile comune, din interiorul bazei de pregătire
  • jucătorii se vor putea deplasa la baza de pregătire numai cu mașina personală, fără să fie însoțiți de alte persoane. De asemenea, interiorul mașinilor trebuie să fie întotdeuna curat

Premier League revine după 1 iunie

Guvernul Marii Britanii a anunțat săptămâna trecută, într-un document oficial, că toate evenimentele sportive din țară vor putea reveni după 1 iunie, însă accesul spectatorilor va fi interzis din motive de precauție, împotriva coronavirusului.
12 iunie este ultima dată luată în calcul pentru reluarea meciurilor din Premier League. Aceasta a fost propusă pentru ca jucătorii să aibă la dispoziție cel puțin o lună de antrenamente, prin care să-și reintre în forma de dinaintea pauzei. În aceste condiții, chiar dacă Guvernul a informat că evenimentele sportive vor putea fi reluate începând cu 1 iunie, cel mai probabil jucătorii vor reveni pe teren abia peste 2 săptămâni.
O decizie finală în privința reînceperii antrenamentelor și a campionatului va fi luată în următoarele zile.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Fotbal
CFR Cluj, OUT în "16-imile" Cupei României! CSU Craiova merge în optimi! Rezultatele zilei
ACUM 5 ORE
Premier League
"E în ADN-ul echipei mele!" Tuchel, avertisment pentru Guardiola înainte de Chelsea – Man City
ACUM 7 ORE