Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Colțescu a aflat dacă va mai putea arbitra în România până la finalul sezonului! Răspunsul UEFA

Cosmin Cioboata

Actualizat 09/03/2021 la 21:50 GMT+2

Sebastian Colțescu a fost suspendat de UEFA până la finalul sezonului, după ce a fost găsit vinovat pentru "comportament inadecvat" în meciul dintre PSG și Istanbul Bașakșehir, în grupele Champions League.

Sebastian Colțescu

Credit imagine: Eurosport

UEFA a anunțat ieri că Sebastian Colțescu a fost suspendat din arbitraj până la finalul sezonului 2020/2021, în urma incidentelor de la meciul PSG - Istanbul Bașakșehir, când arbitrul român a folosit expresia "ăla negru" pentru a-l indica pe antrenorul secund al turcilor, Pierre Webo. De acolo a pornit un scandal uriaș, în care arbitrul român a fost acuzat de rasism.
UEFA, prin intermediul Comisiei de Control, Etică şi Disciplină, a demarat o anchetă în urma evenimentelor petrecute la Paris, iar decizia finală a forului suprem a sosit ieri.
Forul suprem nu l-a găsit vinovat de rasism pe Sebastian Colțescu, însă l-a suspendat până la finalul sezonului pentru "comportament inadecvat". Totuși, oficialii UEFA n-au specificat exact dacă oficialul român va mai putea fi delegat la meciurile din România.

Colțescu va putea arbitra în România până la finalul sezonului, după decizia UEFA privind scandalul de la Paris

În această seară, UEFA a făcut lumină în contextul competițiilor în care va fi suspendat Colțescu. Forul european a anunțat că arbitrul român va putea fi delegat în continuare la meciuri din România, însă nu și la cele din cupele europene.
"Având în vedere cele de mai sus (n.r - decizia CEDB), vă pot confirma că suspendarea se aplică doar în meciurile din competițiile UEFA", a fost răspunsul oferit de UEFA.
Suspendarea din cupele europene nu îl va afecta pe Colțescu, ținând cont că românul fusese scos de CCA de pe lista FIFA înaintea scandalului de la Paris.
În plus, Colțescu va fi obligat de UEFA să participe la un program educațional, la fel ca și tușierul Octavian Șovre, acuzat ulterior că ar fi folosit o expresie asemănătoare. De asemenea, Pierre Webo, secundul care l-a acuzat pe Colțescu de rasism, a fost suspendat pentru un meci în competițiile europene.

De ce a fost acuzat de rasism Sebastian Colțescu, în meciul PSG - Istanbul Bașakșehir

Sebastian Colțescu, al 4-lea ofical al partidei de pe Parc des Princes, a folosit expresia "ăla negru" când l-a indicat pe antrenorul secund al lui Bașakșehir, Pierre Webo. De acolo a pornit un scandal uriaș, în care arbitrul român a fost acuzat de rasism.
În cele din urmă, jucătorii lui Bașakșehir au plecat la vestiare, fiind urmați imediat și de fotbaliștii lui PSG. Meciul a fost amânat și s-a reluat a doua zi, cu o brigadă nouă de arbitri, iar PSG s-a impus cu 5-1.
Brigada românească, condusă la centru de Ovidiu Hațegan, a revenit în țară a doua zi după scandalul de la Paris.
Mai târziu s-a aflat că și Sebastian Șovre, unul dintre tușierii de la meciul respectiv, ar fi folosit o expresie similară cu cea a lui Colțescu.

Decizia finală luată de UEFA, după scandalul de la Paris în care Sebastian Colțescu a fost acuzat de rasism

"În urma unei investigaţii efectuate de un inspector de etică şi disciplină UEFA cu privire la evenimentele care au condus la abandonarea meciului din UEFA Champions League 2020/21, dintre Paris Saint-Germain şi İstanbul Başakşehir FK, din 8 decembrie 2020, şi a procedurilor ulterioare deschise împotriva oficialilor meciului Sebastian Constantin Coltescu şi Octavian Sovre, Comisia de Control, Etică şi Disciplină UEFA (CEDB) a luat următoarea decizie:
  • Îl suspendă pe Sebastian Constantin Coltescu de la îndeplinirea oricărei funcţii de arbitru până la sfârşitul sezonului 2020/21, adică până la 30 iunie 2021, pentru încălcarea articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul disciplinar UEFA (DR) şi a articolului 6 (1) din Termenii şi condiţiile generale pentru arbitrii care oficiază la meciurile UEFA (GTC), adică pentru comportamentul inadecvat în timpul unui meci UEFA la care a fost delegat.
  • Îi ordonă lui Sebastian Constantin Coltescu să participe la un program educaţional înainte de 30 iunie 2021, în condiţiile stabilite de comisia de arbitri a UEFA.
  • Îl avertizează pe Octavian Sovre pentru încălcarea articolului 11 alineatul (1) DR şi a articolului 6 alineatul (1) din Termenii şi condiţiile generale pentru arbitrii care oficiază la meciurile UEFA, adică pentru comportamentul inadecvat în timpul unui meci UEFA la care a fost delegat.
  • Îi ordonă lui Octavian Sovre să participe la un program educaţional cât mai curând posibil, dar înainte de 30 iunie 2021, în condiţiile stabilite de comisia de arbitri a UEFA.

Sebastian Colțescu n-a fost găsit vinovat de rasism de UEFA

Prin această decizie, CEDB a considerat, prin urmare, că ambii oficiali de la meci au încălcat articolul 11 ​​alineatul (1) DR şi articolul 6 alineatul (1) CG (obligaţia de a se comporta într-un mod adecvat), dar nu articolul 14 DR (rasism şi alte conduite discriminatorii).
CEDB a fost de asemenea de acord cu EDI că oficialii UEFA ar trebui să fie instruiţi în mod adecvat şi specific pentru a lua decizii mai bune cu privire la alegerea limbajului şi cuvintelor care vor fi utilizate în competiţiile UEFA. În context internaţional, utilizarea corectă a limbajului este esenţială pentru a evita situaţii precum cele care au avut loc în meciul menţionat mai sus.
Deciziile motivate vor fi publicate în timp util.
În legătură cu acelaşi meci şi cu cartonaşul roşu al antrenorului asistent FK İstanbul Başakşehir, Pierre Achille Webo, care a avut loc înainte de incidentele care au declanşat sancţiunile de mai sus şi, prin urmare, nu au fost provocate de acestea, CEDB a luat următoarea decizie:
- Să-l suspende pe asistentul antrenorului FK İstanbul Başakşehir, Pierre Achille Webo, pentru un (1) meci de competiţie UEFA la care altfel ar participa, pentru comportament nesportiv", se arată în comunicatul oficial emis de UEFA.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo