Eurosport
Compagno, vis împlinit după ce a fost convocat de Mancini la naționala Italiei: "FCSB îți schimbă cariera!"
De
Publicat 04/03/2023 la 09:37 GMT+2
Andrea Compagno a fost inclus în premieră în lotul lărgit anunțat de Roberto Mancini pentru naționala Italiei, fiind fotbalistul italian cu cele mai multe goluri marcate în întreg anul 2022, 24 la număr, peste celebrul Ciro Immobile.
Andrea Compagno, Sursă Foto: Facebook FCSB
Credit imagine: Facebook
Articol scris de Tibi Munteanu
Andrea Compagno, atacantul celor de la FCSB, a fost convocat pe lista preliminară a naționalei Italiei pentru primele partide din preliminariile Campionatului European din 2024.
Roberto Mancini a luat decizia de a-l chema la naționala Squadrei Azzurra pe jucătorul roș-albaștrilor, după evoluțiile bune avute de acesta în actualul sezon al SuperLigii, totodată acesta fiind fotbalistul italian cu cele mai multe goluri marcate în 2022, 24 la număr, depășindu-l inclusiv pe fostul adversar al CFR-ului din play-off-ul UEFA Europa Conference League, Ciro Immobile.
Italia va disputa primele două partide din preliminariile pentru EURO 2024, pe 23 și 26 martie. Primul meci al campioanei europene en-titre va fi acasă cu Anglia, într-o reeditare a finalei de la EURO 2020, iar al doilea, în deplasare, cu Malta.
Compagno, recunoscător FCSB-ului pentru convocarea în naționala Italiei
Vârful de la FCSB, actualmente la egalitate în topul golgheterilor din Superligă cu Marko Dugandzic, cu câte 16 reușite fiecare, a vorbit în presa italiană despre premiera care îi marchează cariera, convocarea în lotul preliminar al formației lui Roberto Mancini și consideră că transferul la FCSB a avut o importanță semnificativă pentru acest lucru, fiind recunoscător formației roș-albastre pentru că i-a oferit o șansă.
Într-un interviu pentru publicația tuttomercatoweb, Andrea Compagno a spus că momentul în care un club prestigios cumpără un anumit fotbalist, cariera acestuia poate fi total schimbată într-un mod pozitiv și chiar a punctat condițiile și experiența sa din lotul vicecampioanei României.
"Eram la o răscruce: în copilărie, când joci fotbal, visezi la Serie A. Ei bine, mergând în România m-am gândit că se pot deschide noi scenarii frumoase, imprevizibile. Am făcut un pariu și a mers așa cum am visat.
În acest sezon m-a cumpărat FCSB. Și când un club prestigios te cumpără, îți schimbă cariera. Există mult profesionalism la FCSB. Fanii cer foarte mult, dar ai o senzație grozavă. Este senzația pe care o căutăm în copilărie", a declarat Andrea Compagno.
Citește și:
Andrea Compagno visează la Serie A. Echipa pentru care și-ar dori să joace
Cotat la 1,4 milioane de euro conform site-ului de specialitate Transfermarkt, Compagno speră că va face parte din lotul final pe care Mancini se va baza pentru duelurile cu Anglia și Malta, fiind o șansă uriașă pentru acesta să poată atrage atenția cluburilor importante din Serie A, pentru că a expus că acesta este visul său, să ajunge să joace în prima ligă italiană.
De asemenea, atacantul de 26 de ani și-a numit și formația favorită din Italia, fiind de mic un susținător al celor de la Inter Milan, cu toate că s-a născut în Palermo, punctând că fotbalul italian are farmecul său aparte. Jurnaliștii italieni l-au întrebat și despre unde se vede Compagno în viitorul apropiat, iar acesta a expus că s-a obișnuit să nu-și formeze așteptări, pentru a putea fi surprins de ceea ce îi rezervă cariera fotbalistică.
"Întoarcerea în Italia este un vis. Întotdeauna încerc să confirm, în fiecare weekend. Visez la Serie A și voi cultiva această speranță fără regrete. Echipa mea favorită este Inter. Știu că pentru cineva născut la Palermo este un pic ciudat, dar eu am fost mereu un fan al nerazzurrilor.
Mă uit mereu la Serie A: are întotdeauna un farmec incredibil, dincolo de rezultatele pe care le poate obține echipa națională. În cazul ultimei calificări, vorbim de un penalty ratat. Dacă stăm să ne comparăm din punct de vedere economic cu alte echipe din alte campionate, gândiți-vă doar că după ce a câștigat Scudetto, Inter a fost nevoit să-și vândă piesele prețioase. Dar Italia are încă farmecul ei.
Totul în viața mea a venit pe neașteptate. Trăiesc zi de zi fără așteptări. Nu știu când, dar sper să ajung în Serie A", a mai transmis atacantul vicecampioanei României.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo