Deși relația dintre Perez și Zidane nu a fost una ideală în ultimele luni, președintele celui mai titrat club din istorie nu avea de gând să renunțe la tehnicianul francez. De altfel, Zizou a vorbit la superlativ într-o scrisoare publicată azi de As despre Perez. În ziua plecării antrenorului din Hexagon, Florentino a încercat timp de două ore să îl convingă pe acesta să se răzgândească. Nu doar pentru că avea încredere în el, dar și pentru că știa că îi va fi foarte greu să aducă un înlocuitor pe măsură.
Prima variantă pentru Perez era Max Allegri, dar italianul s-a înțeles cu Juventus exact în ziua în care Zizou și-a anunțat plecarea de la Real Madrid. Conte și Raul nu sunt o variantă pentru Perez, deși o parte a presei din Spania a vehiculat insistent aceste nume.
Conform jurnaliștilor iberici, marele pariu al lui Perez e în acest moment Mauricio Pochettino, însă acesta e foarte greu să fie adus. Leonardo a negat aseară categoric o eventuală despărțire de argentinian, deși se părea că și PSG ar fi de acord cu o astfel de variantă, urmând a-l "înscăuna" pe Zidane. "Pochettino e antrenorul nostru, a venit în iarnă și are un contract ferm cu noi. Nu luăm în calcul o despărțire", a spus directorul sportiv al francezilor.
Ligue 1
"El ar trebui să fie liderul! E de neînlocuit!" Verdictul lui Anelka despre rivalitatea de la PSG
ACUM 2 ORE

Low, cele mai mari șanse să vină la Real Madrid, dacă Pochettino nu poate fi adus

În contextul în care nu va reuși să îl aducă pe Pochettino, varianta "B" pentru Perez este Joachim Low. Acesta a anunțat la începutul lunii martie că va părăsi postul de selecționer al naționalei Germaniei în vară.
Jocul Germaniei a suferit enorm în ultima vreme, sub comanda lui Low, iar apogeul a fost atins în luna noiembrie a anului trecut, când nemții au suferit cea mai drastică înfrângere din istoria meciurilor oficiale, împotriva Spaniei, scor 0-6. Germania a dezamăgit și la Campionatul Mondial din 2018, unde a fost eliminată după ce a încheiat pe ultimul loc în grupă. Era astfel numai o chestiune de timp până când Low va face un pas în spate și îi va lăsa locul unui nou selecționer, cu idei proaspete. Iar acel moment a venit în martie. Low a anunțat că va mai conduce Germania la un ultim turneu final - Euro 2020 -, apoi își va încheia aventura minunată începută în 2006.
Joachim Low nu a ascuns niciodată că ar dori să antreneze pe Real Madrid, club care i-a făcut o ofertă în 2014 după ce cucerise titlul mondial. Problema e că în acest moment el pregătește turneul final al Euro, astfel că negocierile vor fi puse, pentru moment, în stand by. Lucru care nu îi convine lui Florentino Perez, care voia să numească noul antrenor într-un timp cât mai scurt, pentru a stabili împreună strategia de transferuri.
În vârstă de 61 de ani, Joachim Low este dorit și de Fenerbahce, echipă pe care a mai pregătit-o în urmă cu 22 de ani. Ali Koc viseazăsă fie reales pe postul de președinte al clubului și vrea să-l readucă pe banca lui Fenerbahce după mai bine de 20 de ani pe german. Evident, indiferent de ce salariu i-ar oferi turcii, neamțul va alege Real Madrid, o astfel de oportunitate neputând fi ratată.
Liga Campionilor UEFA
Pochettino, două decizii super importante înainte de "finala" cu City. Ce a hotărât
ACUM 21 ORE
Fotbal
Abramovich, gata de cea mai mare nebunie: un sfert de miliard de euro pentru transferuri "la pachet"
ACUM O ZI