Vinicius Junior, prima reacție după eliminarea Braziliei de la Copa America! "De data asta e vina mea"
Brazilia a fost eliminată, duminică dimineață, în sferturile de finală ale Copei America, după ce a pierdut la penalty-uri în fața Uruguayului. La două zile de la acel meci, Vinicius Junior a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, cerându-și scuze că nu a putut să-și ajute echipa să meargă mai departe în competiție.
Vinicius Junior, Brazilia, Copa America
Credit imagine: Getty Images
Brazilia a ratat, duminică dimineață, calificarea în semifinalele Copei America, după ce a fost învinsă la penalty-uri de către Uruguay, în această fază a meciului ajungându-se după ce tabela a indicat 0-0 la finalul celor 90 de minute regulamentare de joc.
Deși a jucat în superioritate numerică pentru aproape 20 de minute, Selecao fără Vinicius Junior, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, nu prea s-a văzut în atac și nu a putut evita ajungerea la loviturile de departajare.
Astăzi, la mai bine de 48 de ore de la meci, starul lui Real Madrid a transmis un mesaj cu privire la eliminarea Braziliei din Copa America. Vinicius a declarat că se simte vinovat pentru eșecul înregistrat de Selecao din cauză că nu și-a putut ajuta echipa să continue în turneu.
Fotbalistul le-a cerut scuze fanilor și le-a făcut și o promisiune, aceea că va duce echipa în top, în condițiile în care se află abia la începutul carierei sale în tricoul naționalei Braziliei.
"Copa America s-a încheiat și este timpul să reflectăm, să știm cum să gestionăm înfrângerea. Sentimentul de frustratea lovește din nou.
Am greșit când am luat cele două cartonașe galbene și am urmărit eliminarea din afara terenului. De data asta e vina mea. Îmi cer scuze pentru asta. Știu să ascult criticile. Cele mai dure, credeți-mă, vin de la mine.
Călătoria mea la echipa națională, din fericire, este la început. Alături de coechipierii mei voi avea șansa de a readuce echipa națională acolo unde merită. Vom reveni în top! Vă iubesc și rămânem împreună", a notat Vinicius Junior, pe contul său de Instagram.
"BALONUL DE AUR AL LUI VINI E ÎN PERICOL!"
După eliminarea Braziliei de la Copa America, presa internațională a comentat îndelung pe baza acestui subiect. Publicația argentiniană Ole a caracterizat acest moment drept "unul dintre cele mai proaste" din istoria naționalei Braziliei, punctând câteva statistici nefavorabile ale Selecao.
tw https://twitter.com/DiarioOle/status/1809795845841142026
În schimb, cei de la Marca se întreabă dacă această eliminare a Selecao în sferturile Copei America îl va costa Balonul de Aur pe Vinicius Junior, pe care jurnaliștii spanioli îl consideră principalul favorit la adjudecarea mult râvnitului trofeu individual.
"Este Balonul de Aur al lui Vinicius în pericol? Suspendat, el a trebuit să urmărească din tribune înfrângerea echipei sale în sferturile de finală, departe de titlul care i-ar fi garantat aproape automat trofeul. Cu Bellingham încă în viață la EURO... poate dezbaterea va fi redeschisă", a scris jurnalistul Ruben Jimenez, de la Marca.

Marca
Credit imagine: Getty Images
În acest an, în semifinalele Copei America se vor înfrunta, așadar, Argentina și Canada, pe 10 iulie, de la ora 3:00 (ora României), și Uruguay și Columbia, pe 11 iulie, de la aceeași oră. Finala competiției este programată pe 15 iulie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Uruguay
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2787.png)
0
0
Brazil
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2235.png)
Uruguay câștigă la penaltiuri 4-2
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)