Diego Simeone a dezvăluit ce i-a transmis lui Hansi Flick după Barcelona – Atletico 3-0! "I-am spus asta"
Atletico Madrid și-a asigurat prezența în ultimul act al Cupei Spaniei, după o dublă spectaculoasă contra celor de la FC Barcelona, încheiată cu 4-3 la general. După ce a pierdut cu 3-0 returul, Diego Simeone a dezvăluit ce i-a spus lui Hansi Flick imediat după meci.
Gabi Cânu, în "Fotbalul - Povestea mea": "Pe Ștefan cel Mare am avut un moment foarte greu"
Sursa video: Eurosport
Deși formația blaugrana s-a impus categoric pe teren propriu, 3-0, și a sperat până aproape de final că poate răsturna situația, avantajul consistent luat de madrileni în prima manșă, 4-0, a făcut diferența decisivă în economia calificării.
Pentru catalani au punctat Marc Bernal, cu o dublă (minutele 29 și 72), și Raphinha, care a transformat un penalty în prelungirile primei reprize (45+5).
La finalul confruntării, antrenorul lui Atletico, Diego Simeone, a admis că adversarii au controlat jocul și a avut cuvinte de apreciere pentru echipa pregătită de Hansi Flick, pe care a descris-o drept "excelentă".
Tehnicianul argentinian a menționat și că ar privi cu interes o posibilă întâlnire cu Barcelona în sferturile UEFA Champions League, scenariu realizabil dacă ibericii trec de Newcastle United, iar Atletico o elimină pe Tottenham Hotspur.
"I-am spus (n.r. lui Hansi Flick) că au jucat excelent. Sper să ne întâlnim în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, pentru a putea concura la maximul nostru. Când am fost conduși cu 0-3, am spus: ’Asta e Atleti’.
Pedri, Balde, Bernal au depus un efort extraordinar. A fost dificil să menținem intensitatea din prima repriză. Intrarea lui Gimenez (n.r. fundașul Jose Gimenez) ne-a adus maturitate. Iar maturitatea este necesară într-o echipă", a spus Simeone, citat de Barca Blaugranes.
În marea finală a Cupei Spaniei, Atletico va da peste învingătoarea duelului dintre Athletic Bilbao și Real Sociedad. În partida tur, Sociedad s-a impus în deplasare, scor 1-0.
Hansi Flick: "Suntem mândri de prestația noastră"
"Suntem dezamăgiți, dar putem fi foarte mândri de prestația noastră de astăzi. A fost un meci extraordinar din partea noastră și ne-am creat multe ocazii pentru a marca și mai mult. Până la urmă nu s-a întâmplat și trebuie să acceptăm", a declarat antrenorul Barcelonei, Hansi Flick.
FC Barcelona a intrat extrem de motivată pe teren și a încercat să impună ritmul încă din start. Prima ocazie notabilă i-a aparținut lui Fermin Lopez, care a încercat poarta cu un șut de la distanță, mingea trecând la mică distanță peste transversală. Trupa pregătită de Hansi Flick a forțat ofensiva din primele minute, mizând pe toate variantele pentru a reveni în joc.
Entuziasmul gazdelor a fost temperat rapid de accidentarea lui Jules Kounde, nevoit să iasă de pe teren la scurt timp după fluierul de start.
De cealaltă parte, Atletico Madrid a încercat să profite de spațiile lăsate în defensivă și a căutat să lovească pe contre. Antoine Griezmann a fost foarte aproape să-și treacă numele pe tabelă împotriva fostei sale formații.
Ferran Torres a irosit o oportunitate importantă, trimițând pe lângă poartă, iar apoi a fost oprit de intervenția lui Juan Musso la colțul scurt, înainte ca tabela să fie modificată.
Momentul decisiv al primei reprize a venit după o acțiune în viteză a tânărului Lamine Yamal, care a centrat periculos în fața porții, iar Bernal a împins mingea în plasă din apropiere — o fază construită și finalizată de doi jucători de doar 18 ani.
Replica madrilenilor a venit prin Ademola Lookman, care a trimis cu capul puțin pe lângă țintă, ocazie ce avea să cântărească greu. Până la pauză, Barcelona și-a majorat avantajul după ce Pedri a fost faultat în careu de Marc Pubill, iar Raphinha a executat precis lovitura de pedeapsă, fără șanse pentru Musso. În repriza a doua, Barca a mai marcat o dată, dar nu a fost suficient pentru a trimite meciul în prelungiri.
Fostul fundaș de fier de la Vaslui și Poli Timișoara, Gabi Cânu se deschide într-un dialog despre fotbal, viață și drumul de la fotbalist profesionist la antrenor. Interviul cu Gabi Cânu va fi duminică, de la ora 20:45, pe Eurosport 1. Toate interviurile din seria "Fotbalul - Povestea mea" cu Belodedici, Sănmărtean, Marius Niculae, Stelea, Bratu și mulți alții sunt disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
3
0
Atlético Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4012.png)
Scor (3-4)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)